Chinezii de la Nio vor instala primele 20 de puncte de schimb rapid al bateriilor pentru mașini electrice în Germania – VIDEO

Compania chineză Nio a anunțat debutul unui parteneriat cu EnBW prin care, în Germania, vor fi instalate stații de schimbare a bateriilor pentru mașini electrice în doar cinci minute.
Robert Stan - Dum, 11 dec. 2022, 12:20
Chinezii de la Nio vor instala primele 20 de puncte de schimb rapid al bateriilor pentru mașini electrice în Germania - VIDEO

Chinezii de la Nio au intrat pe piața europeană, mai întâi în Norvegia, comercializând mașinile electrice ET7, ET5 și EL7 într-un sistem de leasing sale care presupune plata unor sume cuprinse între 1.199 euro și 1.295 euro pe lună. Din această toamnă, marca poate fi găsită și pe piața germană.

Pe lângă deja obișnuitul și piperatul sistem de leasing propus, cei de la Nio mizează pe un sistem unic de schimbare a bateriilor care poate reduce la doar cinci minute timpul de staționare pentru încărcarea bateriilor.

Încercat cu ani în urmă și de Renault în Israel, prin proiectul Better Place, sistemul de schimbare al bateriilor s-a dovedit fără succes, fapt care a impus companiei franceze să renunțe la proiect.

Cu toate acestea, chinezii consideră că tehnologia a evoluat suficient pentru ca schimbul de baterii să funcționeze fără greș, să satisfacă posesorii de mașini și să asigure un profit consistent.

În acest context, după proiectul-pilot din Norvegia și instalarea a mai multe sute de stații de schimb al bateriilor în China, Nio este gata să îl extindă în Germania și, ulterior, în Olanda, Suedia și Danemarca.

Deshisă încă din septembrie la Zusmarshausen, prima stație Nio de schimb al bateriilor din Germania va fi urmată de alte 20 de stații instalate împreună cu EnBW și, ulterior, de alte circa 100 în țări din nord-vestul Europei.

Conform Nio, sistemul de schimbare a bateriilor pentru mașini electrice presupune construirea unei hale împărțită în două spații, unul pentru încărcarea și depozitarea a 13 pachete de baterii și altul pentru sistemul de demontare-montare al acestora pe mașini.

Complet automatizat, dar, într-o primă fază, supravegheat de un operator, sistemul Nio presupune ca șoferul unui vehciul al mărcii să gareze mașina într-un spațiu special amenajat din fața stației și apoi să apese un buton de pe planșa de bord care declanșează sistemul automat de parcare asistat de peste 200 de senzori. Mașina intră automat în spațiul de schimb al bateriilor, într-o poziție bine stabilită, este preluată de sistemul automat al stației și ridicată câțiva centimetri. În tot acest timp, șoferul poate rămâne în vehicul.

După încheierea manevrelor de parcare și acționarea frânei, începe procesul de schimbare a bateriei care consta desfacerea automatizată a șuruburilor care susțin pachetul de baterii, schimbarea acestuia cu unul dintre cele stocate în zona alăturată în care bateriile sunt încărcate și ținute la temperatura constantă de 20 de grade și strângerea acelorași șuruburi. La încheierea procesului de schimbare, șoferul este alertat de sisteme luminoase aflate pe panoul de instrumente, iar mașina începe automat un proces de verificare al funcționării corecte.

Cei de la Nio susțin că, după doar cinci minute, șoferul poate reporni mașina pentru a se deplasa în direcția dorită cu un pachet nou de baterii complet încărcat.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...