Chinezii de la Zijin Mining au preluat producătorul de cupru RTB Bor din Serbia

Grupul chinez Zijin Mining a câştigat licitaţia pentru a deveni partenerul strategic la producătorul de cupru RTB Bor din Serbia, cu promisiunea că va investi 1,26 miliarde de dolari în schimbul unei participaţii de 63%, a declarat vineri ministrul sârb al Energiei, Aleksandar Antic, informează Reuters.
Economica.net - vin, 31 aug. 2018, 17:34
Chinezii de la Zijin Mining au preluat producătorul de cupru RTB Bor din Serbia

Zijin Mining este unul dintre cei mai mari producători de aur din China şi al doilea mare producător chinez de minereu de cupru.

Antic a precizat că din suma de 1,26 miliarde dolari, aproximativ 135 milioane de dolari vor fi investite în îmbunătăţire mediului şi 320 milioane euro vor fi investite pentru deschiderea unei noi mine de cupru. În plus, firma chineză a promis că va investi alte 200 milioane de dolari pentru achitarea datoriilor RTB Bor şi că va păstra toţi cei 5.000 de angajaţi ai companiei, a adăgat Aleksandar Antic.

În anul 2007, firma românescă Cuprom a cumpărat RTB Bor prin licitaţie, pentru 400 milioane de dolari. Ulterior însă, Agenţia de privatizare din Serbia a anulat acordul de vânzare a complexului RTB Bor către Cuprom, întrucât firma românească nu a prezentat la timp garanţii privind plata preţului de achiziţie.

Privatizarea RTB Bor face parte din programul Guvernului de la Belgrad de a vinde companiile de stat îndatorate pentru a stimula creşterea şi a reduce presiunile la adresa bugetului, aşa cum a recomandat Fondul Monetar Internaţional.

RTB Bor va fi a doua companie din Serbia care va fi preluată de o firmă chineză. În anul 2016, producătorul chinez de oţel Hesteel a preluat combinatul siderurgic de la Smederevo.

În prima jumătate a acestui an, exporturile de cupru ale RTB Bor au crescut cu 23%, până la 15.000 de tone. Vânzările la export s-au cifrat la 107,1 milioane dolari în primul semestru, la care s-au adăugat vânzări pe piaţa internă în valoare de 30,9 milioane de dolari.

RTB Bor este în prezent responsabil pentru 0,8% din Produsul Intern Brut al Serbiei, însă Guvernul de la Belgrad speră că ponderea va creşte după preluarea de către Zijin Mining.

China a investit peste un miliard de dolari în Serbia, în principal prin credite pentru finanţarea proiectelor de construcţii de autostrăzi şi proiecte energetice, în cadrul iniţiativei „O centură, un drum”, destinată creării unui nou Drum al Mătăsii şi consolidării schimburilor comerciale între Asia şi Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani, deşi au apărut programe în plus în......
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei ...
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook Plus Gen 6, destinate segmentului business
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook ...
Compania Lenovo a prezentat zilele acestea la CES 2025 din Las Vegas o gamă de soluții pentru segmentul business bazate ...
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care ...