Chinezii de la Zijin Mining au preluat producătorul de cupru RTB Bor din Serbia

Economica.net
31 08. 2018
cupru_75585786767_21014800

Zijin Mining este unul dintre cei mai mari producători de aur din China şi al doilea mare producător chinez de minereu de cupru.

Antic a precizat că din suma de 1,26 miliarde dolari, aproximativ 135 milioane de dolari vor fi investite în îmbunătăţire mediului şi 320 milioane euro vor fi investite pentru deschiderea unei noi mine de cupru. În plus, firma chineză a promis că va investi alte 200 milioane de dolari pentru achitarea datoriilor RTB Bor şi că va păstra toţi cei 5.000 de angajaţi ai companiei, a adăgat Aleksandar Antic.

În anul 2007, firma românescă Cuprom a cumpărat RTB Bor prin licitaţie, pentru 400 milioane de dolari. Ulterior însă, Agenţia de privatizare din Serbia a anulat acordul de vânzare a complexului RTB Bor către Cuprom, întrucât firma românească nu a prezentat la timp garanţii privind plata preţului de achiziţie.

Privatizarea RTB Bor face parte din programul Guvernului de la Belgrad de a vinde companiile de stat îndatorate pentru a stimula creşterea şi a reduce presiunile la adresa bugetului, aşa cum a recomandat Fondul Monetar Internaţional.

RTB Bor va fi a doua companie din Serbia care va fi preluată de o firmă chineză. În anul 2016, producătorul chinez de oţel Hesteel a preluat combinatul siderurgic de la Smederevo.

În prima jumătate a acestui an, exporturile de cupru ale RTB Bor au crescut cu 23%, până la 15.000 de tone. Vânzările la export s-au cifrat la 107,1 milioane dolari în primul semestru, la care s-au adăugat vânzări pe piaţa internă în valoare de 30,9 milioane de dolari.

RTB Bor este în prezent responsabil pentru 0,8% din Produsul Intern Brut al Serbiei, însă Guvernul de la Belgrad speră că ponderea va creşte după preluarea de către Zijin Mining.

China a investit peste un miliard de dolari în Serbia, în principal prin credite pentru finanţarea proiectelor de construcţii de autostrăzi şi proiecte energetice, în cadrul iniţiativei „O centură, un drum”, destinată creării unui nou Drum al Mătăsii şi consolidării schimburilor comerciale între Asia şi Europa.