Chinezii vor construi un cartier de afaceri în Manchester, proiect estimat la 800 milioane de lire

Economica.net
14 10. 2013
china_muncitor_1_33916400

Estimarea se referă la valoarea clădirilor după ce vor fi finalizate şi închiriate, potrivit unui comunicat al celor două companii, citat de Bloomberg.

Proiectul a fost denumit Airport City, va crea 16.000 de locuri de muncă şi va ţinti statutul de centru internaţional de afaceri.

Zona va fi administrată de Argent LLP, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari şi manageri de active din Marea Britanie.

Dezvoltatorii chinezi se extind agresiv în străinătate, în contextul măsurilor adoptate de guvernul de la Beijing pentru a preveni o supraîncălzire a pieţei rezidenţiale.

Holdingul chinez ABP este implicat în dezvoltarea unui nou cartier financiar în Londra, a treia astfel de zonă a oraşului, care să se adreseze în principal companiilor din Asia.

Zona Manchester Airport, cel mai aglomerat hub de transport din Marea Britanie după Londra, este tranzitat de peste 20 milioane de pasageri pe an.

Aeroportul va inaugura de asemenea o linie aeriană directă cu China, potrivit comunicatului care anunţă noul cartier de business.

Marea Britanie şi China au încheiat în urmă cu 3 ani un memorandum prin care stabilesc ca ţintă dublarea comerţului bilateral până în anul 2015, la 100 miliarde de dolari pe an.

„Implicarea noastră în proiectul Airport City reprezintă o extensie a memorandumului de înţelegere dintre China şi Marea Britanie, unde căutăm de ceva timp oportunităţi de parteneriat în domeniul infrastructurii”, a declarat în comunicat Xing Yan, director executiv al Beijing Construction Engineering.

Ministrul finanţelor George Osborne a declarat de la Beijing, pentru Sky News, că proiectul Airport City reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte din Marea Britanie de la Jocurile Olimpice de anul trecut.

Osborne se află la Beijing într-o delegaţie pentru promovarea intereselor de afaceri, alături de primarul Londrei, Boris Johnson, şi reprezentanţi ai mai multor companii britanice din domeniul înaltei tehnologii.

Marea Britanie este principala destinaţie europeană a investitorilor chinezi. Investiţiie chineze în economia britanică au crescut cu 95% anul trecut, potrivit datelor guvernului de la Londra.

China Investment Corp., fondul suveran al Chinei, a preluat anul trecut o participaţie de 8,68% la compania de utilităţi Thames Water Utilities şi a investit 450 milioane de lire (530 milioane euro) la Aeroportul Heathrow.

Totodată, Londra se bate cu Frankfurt, Paris şi Zurich pentru a deveni unul dintre principalele centre globale de tranzacţionare în monedă chineză. Banca Angliei este prima bancă centrală din Europa care a stabilit linii de finanţare bilaterală cu Banca Populară a Chinei, pentru a asigura lichiditate în yuani pentru companiile locale.

Beijing Construction Engineering Group este controlat de guvernul municipal din Beijing şi a dezvoltat, printre altele, Biblioteca Naţională din Beijing, Beijin International Capital Airport şi Linia 1 a metroului din capitala chineză.