Chirieac îi dă replica lui Lăzăroiu: Nu pot răspunde la acuzaţii de genul că am ucis Marea Moartă
„Am reuşit, graţie acestei mafii, să o schimb pe doamna care a blocat 3,5 miliarde de euro pentru România. Această doamnă se numeşte Carmen Ionel şi a fost numită de Sebastian Lăzăroiu, fostul ministru al Muncii, dat afară chiar de partidul care la- numit. Pe acestă doamnă am reuşit să o schimb abia acum, din nefericire, pentru că România a pierdut 3,5 miliarde de euro. Ea este doamna care trebuia să discute cu Bruxelles-ul. (…) Nu pot răspunde la acuzaţii de genul, „Chirieac a ucis Marea Moartă”. Poate că noi, poporul român, astăzi când vorbim, suntem consideraţi de cei de la PDL o mafie. Este o declaraţie iresponsabilă din partea lui Sebastian Lăzăroiu. Rezultatul este unul singur. UE, altă mafie, a blocat 3,5 miliarde de euro, fapt care s-a petrecut în urma felului în care s-a condus POSDRU şi Ministerul Muncii de către Sebastian Lăzăroiu şi de Carmen Ionel”, a declarat Bogdan Chirieac.
Invitat la emisiunea Ultima Oră, de la România TV, jurnalistul a luat în calcul şi posibilitatea de a-l da în judecată pe Lăzăroiu. „Dacă nu anunţă care este grupul de interese pe care îl reprezint, va trebui să răspundă în faţa justiţiei. Dar mă gândesc… Ce facem? Îl facem mare pe acest om?„, a spus Bogdan Chireac.
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat, la România TV, că s-au făcut presiuni foarte mari legate de numirea şefului Autorităţii de Management pentru POSDRU din partea unei „mafii transpartinice interesate de accesul la fondurile europene”. Lăzăroiu l-a acuzat pe Bogdan Chirieac că a fost „purtătorul de cuvânt” al acestei mafii.
„Nu vă imaginaţi ce presiuni au fost legate de acest post din mai multe părţi. Există o mafie transpartinică a fondurilor europene şi au fost multe presiuni să-şi pună candidaţi, să câştige”, a dezvăluit abia acum fostul ministru al Muncii.