Chiriile pentru spaţiile comerciale au continuat să scadă

Economica.net
22 08. 2012
spatii_comerciale_l4_12_64175800

Piaţa spaţiilor comerciale a continuat să fie vedeta pieţei imobiliare şi în prima jumătate a anului 2012 prin anunţarea unor mai multor proiecte la nivelul întregii ţări, din care mai puţin de jumătate se găsesc efectiv în construcţie.

‘Tendinţa înregistrată la începutul acestui an a fost aceea de mutare a investitorilor de pe arterele comerciale principale către centrele comerciale, acolo unde chiria ajunge de cele mai multe ori şi la jumătate din cea a arterelor comerciale principale’, susţine Adrian Crivii, preşedintele Darian.

În Bucureşti, chiriile trec printr-un proces de stabilizare şi consolidare. Chiriile pentru spaţiile comerciale premium din Capitală se situează între 40-50 euro/mp/lună, uneori ajungând chiar şi la 65 euro/mp/lună pentru spaţiile cu un vad deosebit. Aceste chirii se solicită însă pentru spaţiile comerciale mici, de până în 100 mp.