Chiriţoiu: Avizarea preluării CFR Marfă se va apropia de termenul maxim legal de 5 luni
Acesta a precizat că nu a primit nicio notificare în acest sens de la GFR, însă „a înţeles” că Grupul intenţionează să o depună în maximum 10 zile.
„Legea nu prevede nimic, nu dă niciun termen, pentru că se presupune că este în interesul lor să obţină cât mai repede o aprobare din partea noastră, pentru că, fără aprobarea asta, ei nu pot să îşi ia în preluare proprietatea, nu pot să dispună de compania pe care au cumpărat-o şi, atunci, legea nu le dă niciun termen, dar, pentru ei, logic ar fi să acţioneze cât mai repede”, a spus Chiriţoiu.
În ceea ce priveşte durata unei evaluări şi emiterea unui raport din care să reiasă legalitatea preluării de către GFR a CFR Marfă, Bogdan Chiriţoiu a explicat că legea stipulează un termen maxim de cinci luni din momentul în care notificarea este completă.
„În practică, oamenii vin la noi, depun o notificare, noi le mai cerem nişte completări, deci mai trec nişte săptămâni până când spunem că avem toate datele. Din acel moment, curge termenul legal care este de maximum cinci luni. Media noastră este de două luni. La un caz normal, care nu ridică mari probleme, dăm aprobarea în două luni. Cazul acesta (preluarea CFR Marfă de către GFR – n.r.), probabil că este un caz mai complicat. Eu mă aştept că va dura mai mult şi se va apropia de termenul maximum legal de cinci luni”, a precizat preşedintele autorităţii de concurenţă.
El a adăugat că instituţia pe care o conduce a oferit Guvernului un punct de vedere la în momentul în care li s-a cerut avizarea Hotărârii de Guvern nr. 46, din 13 februarie 2013, privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă”.
„Ni s-a cerut să avizăm HG-ul respectiv şi am dat Guvernului la vremea respectivă comentariile noastre. Comentariile noastre spun că noi avem nişte termene conform Legii concurenţei, care ne stabileşte nişte termene şi noi nu putem să garantăm nimic altceva decât că vom respecta termenele legale. Dacă cele două părţi – Guvernul şi compania care cumpără – vor să-şi pună anumite condiţii, plata să se facă în nu ştiu câte zile, este dreptul lor să o facă, dar nu suntem obligaţi noi să ţinem cont de aceste înţelegeri ale lor. În cele din urmă, eu trebuie să respect Legea concurenţei şi termenele din ea”, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.
Acesta a subliniat că Autoritatea de Concurenţă a spus „foarte clar” Executivului că nu poate garanta alt termen, decât cel prevăzut de legea în vigoare.
„Le-am spus foarte clar că noi avem un termen de maximum cinci luni şi că nu putem garanta un alt termen. Eu pot să vă spun dumneavoastră ce este probabil să se întâmple, dar nu vă pot spune cu siguranţă că va dura o lună, două sau cinci. Pot să spun că legea mă obligă ca în cinci luni să iau o decizie”, a spus şeful CC.
În plus, Consiliul Concurenţei a spus Guvernului că „ar prefera” să nu se facă o legătură între plata banilor necesari pentru preluarea de către GFR a celor 51% din acţiunile ce aparţin CFR Marfă şi decizia acesteia.
Întrebat dacă în HG se va face o legătură între avizul dat de Consiliul Concurenţei şi plata banilor, Bogdan Chiriţoiu a răspuns: ”Aşa cum îl înţeleg eu, da. Hotărârea de Guvern menţionează că, pentru finalizarea tranzacţiei, trebuie să se îndeplinească anumite condiţii premergătoare, între care este listat şi un aviz al CC”.
Chiriţoiu a reiterat că, din punctul său de vedere, nu este nicio legătură între decizia Consiliului Concurenţei şi plata banilor.
„Dacă părţile se înţeleg, se poate face plata după avizul nostru sau înainte, este la latitudinea lor. Legea nu îi obligă nici într-un fel nici în altul. Sunt liberi să facă aşa cum cred de cuviinţă. Noi nu putem să ne angajam să respectăm alt termen decât cel pe care îl prevede legea”, a conchis acesta.