Chiriţoiu: CFR Marfă riscă falimentul

Comisia Europeană ar putea interpreta ştergerea datoriilor CFR Marfă drept un ajutor de stat ilegal, caz în care operatorul feroviar ar fi nevoit să returneze acei bani şi ar putea ajunge la faliment, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - joi, 19 ian. 2017, 13:05
Chiriţoiu: CFR Marfă riscă falimentul

‘Nu avem progrese la CFR Marfă şi mi se pare un caz delicat pentru acest an. Compania spune că şi-a redus pierderile şi a ajuns pe zero în unele luni. Are un istoric dificil, are datorii mari şi îi atârnă sabia lui Damocles deasupra capului din partea Comisiei Europene, pentru că acum câţiva ani i s-au şters datoriile şi Comisia a înghiţit acest lucru, cu promisiunea că o privatizăm cumva’, a spus Chiriţoiu.

El a amintit că anii au trecut, iar statul nu a reuşit să privatizeze compania, aşa cum s-a angajat în faţa Comisiei Europene.

‘Compania a făcut acum noi datorii. Este posibil ca oficialii Comisiei Europene să spună că acea conversie, acea ştergere de datorii în vederea privatizării, a fost un ajutor de stat ilegal care trebuie recuperat. I-ar mai arunca în spinare companiei alte sute de milioane, cu dobânzi pe anii respectivi, deci o situaţie proastă ar deveni catastrofală. (…) Scenariul cel mai rău ar fi ca firma să intre în faliment’, a completat preşedintele Consiliului Concurenţei.

În luna mai a anului trecut, ministrul Transporturilor de la acea dată, Dan Costescu, declara că Guvernul doreşte să evite închiderea şi lichidarea companiei.

‘CFR Marfă este într-o situaţie dificilă după ce, în anul 2013, la ultima încercare de privatizare, i s-a convertit în acţiuni o parte din datorii, iar această privatizare nu s-a finalizat. Doamna comisar de la DG Competition ne-a pus în vedere să găsim nişte soluţii pentru acest lucru. Soluţia ar fi fost returnarea acestor bani către statul român. Este vorba despre 380 de milioane de euro. Evident că aceasta ar duce automat la închiderea şi lichidarea imediată a companiei. Nu este ceea ce ne dorim’, a spus Costescu.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, au declarat mai mulţi oficiali taiwanezi la curent cu această......
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari ...
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...