Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Eu trăiesc cu impresia că suntem cumva „autişti” în administraţia publică

În administraţia publică există colaborare la nivel tehnic, dar nu cu mediul de afaceri, atunci când nu există interes, a declarat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la conferinţa FoodIntelForum.
Economica.net - mar, 18 iun. 2019, 09:36
Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Eu trăiesc cu impresia că suntem cumva

„Eu trăiesc cu impresia că suntem cumva autişti în administraţia publică. Deci noi odată vorbim, vorbim în general între noi, şi există totuşi o colaborare cel puţin la nivel tehnic, sub nivelul politic, eu văd o colaborare destul de bună între instituţiile avizatoare. Că noi asta facem. Vine cineva cu o propunere mai bună, mai proastă, şi celelalte instituţii îşi dau toate cu părerea. Aici lucrăm binişor cât de bine poate administraţia românească, care nu este din păcate foarte bine pregătită şi, desigur, ASE-ul ar putea să ne ajute să avem mulţi economişti în administraţie, să avem mai mult conţinut economic în actul nostru decizional şi mai puţin obsesia pentru forma juridică. În esenţă, avizarea asta e acum. Încercăm să vedem dacă juridic stau lucrurile în picioare, nu neapărat că ele au sens economic sau nu au sens. Deci noi între noi vorbim. Ce nu facem, nu reuşim să vorbim cu mediul de afaceri, când nu ne interesează foarte tare. Poate ne e şi frică de ideea asta cu traficul de influenţă, care e o tâmpenie. Cum aş putea să iau măsuri bune pentru societate dacă nu vorbesc cu societatea, sau luăm măsuri care favorizează pe cineva? Eu sunt acuzat acum că poziţiile noastre pro ridesharing favorizează unele companii şi mai ales cum ar fi să luăm decizii care nu ajută pe nimeni”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

El şi-a exprimat speranţa ca instituţia pe care o conduce să nu ia multe decizii care nu au niciun rezultat benefic, care nu ajută nimănui.

Chiriţoiu a subliniat că expertiza din România este „închisă în sistemul public” şi că, spre deosebire de alte ţări, noi nu avem un sistem de centre alternative de expertiză.

„Comunicarea este foarte importantă, dar comunicare nu înseamnă numai să vorbeşti. Comunicare înseamnă ce faci. Şi cred că problema pe care o văd în societatea noastră, sper că nu atât de mult în instituţia de care mă ocup, este că trebuie să fie o anumită consecvenţă între ceea ce spui şi acţiunile pe care le întreprinzi. De asta are nevoie mediul de afaceri. Aşa evenimente sunt destul de multe, oamenii se întâlnesc, lumea e drăguţă şi după aia te trezeşti cu o ordonanţă de urgenţă sau cu o măsură de care habar nu aveai. Acesta este viciul de bază. Nu faptul că nu ne întâlnim şi nu vorbim. Poate nici asta nu facem suficient. Dar că nu văd o consecvenţă între ceea ce spunem şi modul cum acţionăm”, a spus Chiriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...