Chiriţoiu: Decizia Tribunalului Bucureşti de a reduce amenda pentru BRD la 100.000 de lei este ciudată

Economica.net
19 03. 2015
brd_75484900

‘Mai avem câte-o decizie care nouă ni se pare ciudată, cum e cea de la Tribunalul Bucureşti de acum câteva săptămâni, în care completul a mers împotriva practicii instanţei respective. Nu văd cum BRD poate să fie speriată cu o amendă de 100.000 de lei, cum îşi poate imagina cineva că ai un efect de descurajare a încălcării de lege când o companie de talia BRD nu poate fi sancţionată decât cu 100.000 de lei. Este o decizie definitivă şi irevocabilă şi în curând trebuie s-o aplicăm’, a explicat Chiriţoiu.

El a precizat că amenda iniţială dată de Consiliul Concurenţei a fost de patru milioane de euro pentru neacordarea dreptului la inspecţie în 2008.

‘Motivaţia (Tribunalului – n.r.) a fost aplicarea conform regimului general al contravenţiilor, care limitează amenda la 100.000 de lei, respectiv aplicarea unei legislaţii generale peste legislaţia specială a Concurenţei’, a subliniat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chiriţoiu a amintit, însă, un caz similar, cel al Raiffeisen Bank, în care aceeaşi instanţă, pe aceaşi investigaţie, a aplicat o sancţiune de un milion de euro. ‘La Raiffeisen s-a putut un milion de euro, dar la BRD nu s-a putut decât 20.000 de euro’, a mai spus preşedintele Concurenţei.

Şeful Consiliului Concurenţei susţine, însă, că acest caz este unul din puţinele în care instanţa a luat o astfel de decizie, iar în cea mai mare parte a cazurilor deciziile Consiliului Concurenţei sunt susţinute, cu mici ajustări ale amenzilor.

Cu toate acestea, Chiriţoiu afirmă că Legea Concurenţei trebuie modificată până în vara acestui an, în special prevederile legate de litigii, având în vedere că procesele derulate ca urmare a contestaţiilor depuse de operatorii sancţionaţi sunt foarte costisitoare atât pentru Consiliu cât şi pentru companii. ‘Procesele sunt bune pentru avocaţi, dar nouă ne consumă resurse, iar pentru companii sunt foarte scumpe’, a mai spus Bogdan Chiriţoiu.