Chiriţoiu: În zona de comerţ alimentar concurenţa în România este mai intensă decât în alte ţări UE

Consiliul Concurenţei are un număr de studii pe care le face cu privire la evoluţia economică pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă pe piaţă şi, mai ales, pentru prioritizarea activităţii, iar pe baza acestor analize să vadă care sunt sectoarele unde are mai mult sens să se intervină, să se studieze şi să se investigheze atunci când există suspiciuni de încălcare a legii, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, la seminarul 'Pentru un mediu concurenţial de calitate'.
Economica.net - J, 17 apr. 2014, 13:53
Chiriţoiu: În zona de comerţ alimentar concurenţa în România este mai intensă decât în alte ţări UE

‘Vedem o îmbunătăţire lentă, dar este o tendinţă de îmbunătăţire a indicatorilor economici. Sunt zone de care suntem relativ mulţumiţi de cum merg lucrurile, nu este nimic perfect, dar sunt câteva, unde spun că lucrurile arată că se îmbunătăţesc. Este vorba despre zona de comerţ alimentar, unde concurenţa în România este mai intensă decât în alte ţări din UE şi preţurile sunt mai mici decât în majoritatea ţărilor din UE. Zona de telecomunicaţii, unde acum avem trei, şi acum intră, se consolidează un al patrulea jucător, este o situaţie mai bună decât în majoritatea ţărilor din UE, şi preţurile sunt mai mici. Sunt şi zone la care ne uităm cu mai multă atenţie, cum este zona de servicii financiare, este o zonă care a şi creat valuri în ultima perioadă, dar este de mai mult timp în atenţia noastră. Am avut iniţiative legislative, iar cea mai recentă este cea privind plafonarea comisioanelor la tranzacţia cu carduri. Ne uităm pe zona aşa numitelor profesii liberale şi suntem atenţi ca nu cumva ele să se închidă, să devină neliberale, să pună restricţii la intrarea în profesie şi să stabilească tarife sub care nu au voie să scadă agenţii economici’, a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Sursa citată a mai arătat că reprezentanţii Consiliului Concurenţei se uită la ce se întâmplă în zona barourilor, dar există şi o investigaţie pe profesia practicilor în insolvenţă, care a ridicat semne de întrebare legat de modificările actuale la codul insolvenţei.

Bogdan Chiriţoiu a mai afirmat că cea mai importantă zonă pentru acest an este cea a energiei, ‘pentru că avem un proces care funcţionează aparent bine în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de electricitate şi avem această nouă iniţiativă a Guvernului de a liberaliza piaţa gazelor’. ‘Ce este important pentru noi ca instituţie, dar este important şi pentru economia românească, este ca aceste procese să decurgă în condiţii bune’, a subliniat preşedintele Consiliului Concurenţei.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Otilian Neagoe, a ţinut să adauge că intenţia instituţiei este de a avea un mediu concurenţial de calitate pentru a atrage investitori, de a oferi mai multă predictibilitate şi celor care evoluează în mediul de afaceri.

‘Ne dorim, de asemenea, să avem cât mai mulţi jucători în pieţe care respectă regulile de concurenţă şi de aceea am desfăşurat acest seminar, pentru a avea un dialog direct cu mediul de afaceri, nu prin intermediari de consultanţă sau prin cabinete de avocatură, şi sigur, să dăm şi acest mesaj că acordăm o importanţă deosebită şi relaţiei cu întreprinderile mici şi mijlocii. Cu întreprinderile mari există deja o relaţie consolidată,şi am putea spune că marile companii beneficiază de o asistenţă juridică de specialitate şi de bună calitate, pentru că îşi permit să plătească mai mult’, a spus vicepreşedintele Consiliului Concurenţei.

De asemenea, a mai afirmat Otilian Neagoe, prin aceste deplasări în judeţe se urmăreşte şi o mai bună vizibilitate a Consiliului Concurenţei în mediul de afaceri, cu toate că din sondajele realizate reiese că acest organism are o bună vizibilitate la nivelul companiilor mari, dar la nivelul companiilor mici şi mijlocii lucrurile sunt mai slabe din acest punct de vedere.

Întrebat care au fost problemele ridicate de participanţii la seminar, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că problema ajutorului de stat a fost una dintre problemele de interes discutate. ‘Problema parcurilor industriale a suscitat o anumită discuţie legat de modul în care am putea sprijini activitatea parcurilor industriale din România. Sperăm cu înţelegere să găsim cele mai bune formule pentru a ajuta activitatea Parcurilor Industriale’, a concluzionat Otilian Neagoe.

La seminarul intitulat ‘Pentru un mediu concurenţial de calitate’ au participat reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie şi ai mediului de afaceri din Regiunea 7 Centru şi autorităţi locale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se va ajunge la interzicerea tranzacţiilor cash în România, o temă......
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de la EximBank
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el ...
Update: Guvernul a publicat o reacție în care recunoaște că Ilie Bolojan a ocupat funcția de membru al CIFGA al Eximbank, ...
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – așteptată pe Autostrada A0
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – ...
Bucuria celei mai așteptate inaugurări de autostradă din România de anul acesta, respectiv lotul 3 Sud din Autostrada ...