Chiriţoiu: RCA ar trebui încheiată pe numele şoferului, pentru ca preţul poliţei să reflecte riscul de accident

Consiliul Concurenţei a propus mai multe măsuri pentru scăderea preţului RCA, precum încheierea poliţelor pe numele şoferului, nu al proprietarului maşinii, cum este în prezent, dar şi un cod de conduită între companiile de asigurări şi cele de reparaţii auto, întrucât există situaţii în care service-urile percep preţuri mai mari dacă reparaţiile sunt achitate de asigurători, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - J, 14 mart. 2019, 14:39
Chiriţoiu: RCA ar trebui încheiată pe numele şoferului, pentru ca preţul poliţei să reflecte riscul de accident

„Poliţa RCA trebuie să reflecte riscul de accident, iar riscul de accident este determinat, în mare parte, de conducătorul maşinii. Astfel, dacă mai multe persoane conduc aceeaşi maşină, preţul poliţei va trebui adaptat în consecinţă. Această modificare nu reprezintă, însă, o prioritate”, a susţinut Chiriţoiu.

El a arătat că există şi alte propuneri pentru a reduce preţul poliţelor RCA, pe care se concentrează Consiliul Concurenţei.

„Obiectivul nostru este ca preţul plătit de populaţie pentru poliţa de asigurare obligatorie (RCA) să fie cât mai mic şi în acest scop am făcut o serie de recomandări. O parte dintre aceste recomandări au fost preluate în legislaţia din domeniu şi se observă că preţul poliţelor a scăzut în ultimii doi ani. La ora actuală, colaborăm cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în vederea adoptării şi a altor măsuri care să conducă la consolidarea pieţei şi la creşterea gradului de protecţie a asiguraţilor”, a afirmat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, în primul rând, este necesară creşterea numărului de maşini aflate în circulaţie, care au o poliţă RCA valabilă.

„Din datele noastre, la ora actuală, sunt destul de multe maşini în circulaţie, aproximativ un sfert, care nu au RCA valabil pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă, o lună, iar apoi au uitat să o reînnoiască. În acest context, noi am propus ca, pentru persoane fizice, poliţele RCA să nu se mai încheie pentru o lună, ci pentru şase sau 12 luni, şi doar pentru persoanele juridice să existe posibilitatea de a încheia asigurarea pentru o lună”, a precizat oficialul Concurenţei.

În acelaşi timp, este foarte important ca preţul reparaţiilor auto să nu crească artificial, deoarece aceste majorări se reflectă în preţul RCA, a explicat Chiriţoiu.

„Există situaţii în care se solicită un anumit preţ dacă cheltuielile de reparaţii sunt achitate de proprietar şi se solicită un preţ mai mare dacă reparaţiile sunt achitate de compania de asigurări, prin intermediul RCA. Având în vedere relaţia tensionată dintre asigurători şi companiile de reparaţii, noi am propus elaborarea unui cod de conduită aplicabil în relaţia dintre cele două părţi, în vederea evitării prejudicierii consumatorilor”, a mai spus preşedintele Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
Administraţia preşedintelui Donald Trump revizuieşte calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către......
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Firma care operează complexul de wellness Therme din nordul Bucureștiului urmează să primească licența de exploatare ...
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze ...
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Tarifele vamale de 30% asupra produselor europene, anunţate de preşedintele american Donald Trump, au stârnit fiori în ...