Chiriţoiu: Românii trebuie să fie foarte atenţi la promoţiile Black Friday, nu să se bazeze doar pe autorităţi

Economica.net
14 05. 2018
electrocasnice_23923000

‘Oamenii ar trebui să-şi facă temele, să verifice preţurile care au fost înainte, pentru că online poţi să vezi şi preţuri mai vechi. Trebuie să se informeze mai bine. Companiile în primul rând au interesul să fie corecte, pentru că altfel riscă să distrugă încrederea consumatorilor şi oamenii vor evita şi nu vor mai dori să cumpere, iar atunci companiile pot suferi’, a arătat Chiriţoiu.

El a adăugat că preţurile online pot fi mai bune decât cele din comerţul tradiţional, însă magazinele induc consumatorilor percepţia eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoţiilor.

Potrivit lui Chiriţoiu, autorităţile trebuie să vegheze la respectarea legii, dar şi oamenii trebuie să facă un efort să nu pice în aceste capcane.

‘Noi, autorităţile statului, în special cei care se ocupă de protecţia consumatorului, trebuie să fim atenţi la respectarea legislaţiei privind promoţiile. Dar asta nu înseamnă că oamenii trebuie să se culce pe o ureche şi să nu fie atenţii la banii lor. Oricare dintre noi, când cumpărăm ceva, suntem atenţi, comparăm preţurile, ne uităm la calitate, deci facem un anumit efort. Este o lecţie generală de viaţă. Nu trebuie să te bazezi pe nimeni 100%, important este să te bazezi pe tine’, a susţinut Chiriţoiu.

El a arătat că reprezentanţii Consiliului au descoperit incidental aceste nereguli, în timp ce analizau aspecte legate de concurenţă, într-un caz în care o platformă online este suspectată că îşi privilegiază produsele proprii în dauna produselor unor terţi, în sensul că le poziţionează mai atractiv pentru consumatori. Astfel, au fost găsite nereguli la promoţiile Black Friday în majoritatea cazurilor, iar la 20% din cazuri preţurile erau chiar mai mari decât în mod obişnuit.

‘Datele le-am trimis la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care poate aplica sancţiuni acestor companii’, a mai spus şeful Concurenţei.

Comercianţii online nu respectă legislaţia în domeniu, în cadrul campaniilor de reduceri, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unei anchete sectoriale privind comerţul electronic, potrivit unui comunicat de la începutul lunii mai. Astfel, în cadrul analizei, autoritatea de concurenţă a remarcat faptul că preţul la care se aplică reducerea (preţul de referinţă, care apare ‘tăiat’), afişat de comercianţii online, este mai mare decât nivelul prevăzut de lege, pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate.

Astfel, din datele analizate de autoritatea de concurenţă, reiese există un comportament generalizat de nerespectare a normelor legale privind campaniile de reduceri de preţuri. În aceste condiţii, mecanismele de manifestare a concurenţei prin preţ în cadrul promoţiilor sunt distorsionate, percepţia clienţilor cu privire la preţul real (preţul de referinţă) fiind deformată.

Vânzările realizate în cadrul principalei campanii promoţionale Black Friday au ajuns, în anul 2017, la aproximativ 200 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 7% din vânzările realizate în tot anul.