Chiriţoiu: Sume mari din amenzi merg la buget, dar este crucial ca instanţa să menţină deciziile CCR

Consiliul Concurenţei (CC) aplică uneori sancţiuni foarte mari, iar amenzile se constituie venituri la buget, dar este crucial ca deciziile instituţiei să fie menţiunute în instanţă, a spus joi preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - joi, 30 mai 2013, 12:30
Chiriţoiu: Sume mari din amenzi merg la buget, dar este crucial ca instanţa să menţină deciziile CCR

„Noi luăm decizii, uneori dăm sancţiuni foarte mari, bugetul încasează uneori sume substanţiale din aceste amenzi, dar este crucial să reuşim să menţinem în instanţă aceste decizii”, a declarat Chiriţoiu la o conferinţă organizată de instituţia pe care o conduce.

El a arătat că săptămânile următoare sunt aşteptate primele decizii de la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, privind sancţiunile date pe piaţa de telecomunicaţii şi produse petroliere.

Marea parte a amenzilor, care se ridică la 300 milioane euro, a fost deja încasată de buget, potrivit sursei citate.

Chiriţoiu a mai afirmat că în acest an sunt câteva cazuri importante, pe care speră ca instituţia pe care o reprezintă să le finalizeze, pe reciclarea deşeurilor electronice, comerţul alimentar şi piaţa de energie.

În plus, Consiliul ar putea încheia şi verificările pe segmentul agenţiilor de publicitate şi al jocurilor de noroc.

Pe de altă parte, CC intenţionează să lanseze în 2013 mai multe analize pe piaţă, vizând segmente precum piaţa energiei electrice sau industria construcţiei de drumuri.

„Astăzi lansăm o dezbatere publică privind comisioanele interbancare percepute la operaţiunile pe carduri”, a spus Chiriţoiu.

El a precizat că, în opinia CC, nivelul acestor comisioane la nivel local, de 1-1,2%, este ridicată faţă de media Uniunii Europene, iar activitatea legată de carduri este profitabilă pentru bănci chiar şi în lipsa unui astfel de comision.

După încheierea acestei faze de consultare a analizei pe acest subiect se vizează identificarea, în colaborare cu BNR, a celor mai potrivite metode pentru reducerea acestor comisioane în beneficiul consumatorului, dar şi stimularea utilizării cardurilor, a mai precizat Chiriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...