Chiriţoiu: Trebuie să obţinem acordul din partea Comisiei Europene că ceea ce facem cu CFR Marfă este în regulă

20 10. 2024
cfr marfa
Foto: Andrada Ghira || Economica.net

„Ce-am vrea anul ăsta? Să finalizăm sau să avansăm cu CFR Marfă? CFR Marfă este un subiect important pe agenda mea şi a Direcţiei de Ajutor de Stat. Şi ce trebuie să obţinem noi pentru Guvernul României este un OK din partea Comisiei Europene că ceea ce facem cu CFR Marfă este în regulă. Suntem în discuţii cu Comisia. TAROM a fost în restructurare, statul a cerut permisiunea să vină cu bani să ajute compania şi avut şi un plan de restructurare. Şi Comisia a aprobat pachetul acesta. Aici, la CFR Marfă, tehnic e altceva. Este o recuperare de ajutor de stat. Deci CFR Marfă a primit ajutor de stat, nu ştiu, câteva sute de milioane, sub diferite forme, şi CFR Marfă ar trebui să dea aceşti bani înapoi. CFR Marfă nu are aceşti bani să-i dea înapoi. În esenţă e un fel de restructurare, dar, repet, legal e în procedura de recuperare ajutorului de stat.(…) E o sumă pe care CFR Marfă nu o poate plăti. Şi atunci ce facem? Atunci CFR Marfă va plăti cu active. Varianta pe care mergem: CFR Marfă vinde active, ce are ea active, şi ce bani se încasează din vânzare se duc la stat pentru ştergerea ajutorului şi CFR Marfă dispare”, a spus preşedintele autorităţii de concurenţă.

El a adăugat că, în contextul în care statul vrea să păstreze activitatea de transport de marfă, respectiv transporturile strategice, a creat o companie, „botezată” Carpatica, şi o capitalizează, iar aceasta va cumpăra activele de la CFR Marfă, însă este nevoie de aprobare din partea Comisiei că această procedură este în regulă din punct de vedere al recuperării ajutorului de stat.

„De creat, a fost creată, dar va trebui capitalizată. Şi va cumpăra activele de la CFR Marfă. Avem nevoie de OK-ul Comisiei Europene că procedura asta este în regulă din punct de vedere al recuperării ajutorului de stat. (…) Care e cheia la cazul nostru? O companie, dacă are ajutor de stat, plăteşte ajutorul de stat. Dacă l-a plătit, îşi vede mai departe de viaţa ei, dacă nu poate să-l plătească, ea trebuie să dispară de pe piaţă. Deci e foarte important ca, dacă vine altă companie, acea companie să nu aibă legătură cu compania veche, pentru că, dacă are legătură cu compania veche şi există ajutor de stat neplătit, atunci îl va moşteni. Dacă noua companie este văzută ca moştenitoarea legală a companiei vechi, atunci va moşteni şi ajutorul de stat neplătit. Esenţa acestui caz este că trebuie să dovedim că această companie Carpatica, care e o companie a statului român, care foloseşte vagoanele lui CFR Marfă şi face activitatea pe care o făcea CFR Marfă, cu activele lui CFR Marfă, este totuşi o entitate nouă care nu moşteneşte datoriile lui CFR Marfă. Trebuie să dovedim Comisiei că această companie va fi profitabilă. Noi trebuie să dăm Comisiei planul de afaceri a lui Carpatica, trebuie să convingem Comisia că acea firmă va fi profitabilă şi atunci statul se comportă ca un investitor privat prudent şi nu-i ajutor de stat, e o investiţie ceea de face statul”, a explicat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, noua companie Carpatica ar trebui să preia partea sănătoasă a activităţii CFR Marfă, să cumpere acele active de care are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea. CFR Marfă va încasa nişte bani de la Carpatica SA şi cu acei bani îşi va achita o parte din datoria pe care o are la stat.

„Va mai rămâne cu nişte active care vor trebui şi alea valorificate în contul datoriei pe care o are la stat şi, în momentul când nu mai are niciun activ de vândut, va fi închisă”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri înfiinţarea unei societăţi, Carpatica Feroviar SA, care va asigura transporturile strategice ale statului român.

„Vreau să anunţ că prin hotărâre de Guvern s-a decis înfiinţarea Carpatica Feroviar SA, societate care va asigura transporturile strategice ale statului român. Societatea va desfăşura două tipuri de activităţi – de interes strategic, pentru asigurarea necesităţii de mobilitate prioritizată, ţinând cont de parteneriatele rezultate din obligaţiile sale internaţionale şi de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situaţii de criză şi de interes comercial, fiind o societate cu capital de stat finanţată din surse proprii ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerinţelor pieţei de transport feroviar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Capitalizarea acestei societăţi în sumă de 125.000 de lei se regăseşte în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pe anul 2024, a menţionat acesta.