Chiriţoiu: Firmele care îşi recunosc faptele anticoncurenţiale ar putea avea amendă zero

Economica.net
21 05. 2015
bogdan-chiritoiu-600x375_50040900

‘În acest an, trebuie să modificăm Legea principală a concurenţei, nr. 21/1996. Din punctul meu de vedere, nu cred că are nevoie de modificări fundamentale, deoarece este în pas cu ceea ce se întâmplă în restul lumii. Cred însă că e necesară o modificare pe zona în care cei care au încălcat legea să vină să-şi recunoască faptele, pentru a scurta şi simplifica astfel investigaţiile demarate de autorităţi. În acest moment, avem la dispoziţie două proceduri de acţiune. În primul rând este vorba de instrumentul paneuropean numit clemenţă, prin care firmele care recunosc că au greşit pot beneficia de amendă zero sau de reducerea substanţială a amenzii. Condiţia este însă ca aceste firme să vină cu dovezi prin care autorităţile vor fi ajutate să sancţioneze alte societăţi. Al doilea instrument se referă la recunoaşterea faptelor comise la sfârşitul investigaţiei, prin care amenda este redusă cu 20-30%’, a spus Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, în România denunţul în domeniul concurenţei neloiale nu este atât de popular precum în statele din vestul Europei, scrie Agerpres.

‘Instrumentul clemenţei nu e foarte popular în România şi în ţările din estul Europei, spre deosebire de statele din vest, unde denunţul în domeniul concurenţei neloiale este mai popular. Noi am dori să existe o recunoaştere timpurie a faptelor de concurenţă neloială, în acest mod evitând munca de ani de zile a organelor de anchetă. Trebuie să vedem cum putem integra în sistemul nostru legal mecanismul recunoaşterii timpurii a acestei categorii de fapte. Concret, este necesar să gradăm recompensele oferite firmelor, astfel încât clemenţa să fie cea mai atrăgătoare pentru firme, urmată de recunoaşterea timpurie şi recunoaşterea la finalul investigaţiei’, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Acesta a precizat, totodată, că ar dori ca încălcările legii să fie sesizate şi de persoanele fizice, nu doar de firme.

‘În demersurile noastre am vrea să folosim şi informaţiile de la persoanele fizice, nu doar de la firmele care au aflat de încălcări ale legii. În orice caz, clemenţa rămâne principalul instrument de eradicare a cartelurilor în Europa de Vest’, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.