Chişinăul asigură că, în prezent, nu există nicio ameninţare directă la adresa securităţii Republicii Moldova

24 02. 2023
chisinau_80332100

„În prezent nu există ameninţări directe la adresa securitaţii militare a statului”, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat, în care susţine că monitorizează toate evenimentele, acţiunile şi schimbările care au loc în regiune şi pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol’, capitala autoproclamatei republici transnistrene.

„Ministerul colaborează cu toate celelalte autorităţi de securitate ale statului pentru a preveni împreună orice tentativă de destabilizare, pentru a menţine pacea şi stabilitatea în ţară, astfel încât cetăţenii noştri să fie în siguranţă”, subliniază instituţia într-un comunicat transmis presei.

Potrivit ministerului, efectivul armatei naţionale din cadrul Forţelor mixte de menţinere a păcii (compusă din militari moldoveni, ruşi şi transnistreni) din Zona de Securitate, care separă Transnistria de restul Republicii Moldova, îşi desfăşoară activitatea „în mod normal”, iar „informaţiile false difuzate de Rusia au ca scop crearea de panică şi de confuzie în rândul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.

„Îndemnăm cetăţenii la calm şi să se informeze doar din surse oficiale”, se mai arată în comunicatul Ministerului moldovean al Apărării, citat de Deschide.md şi de Ziarul Naţional din Chişinău.

Separat, Ministerul moldovean al Reintegrării a precizat într-un comunicat că situaţia în Zona de securitate „este calmă”, iar fluxul de persoane şi mijloace de transport prin punctele vamale interne se menţine constant.

„Numărul de puncte de control nu a fost modificat, personalul de la punctele de control nu a fost sporit sau înarmat, nu au fost înregistrate mişcări de trupe sau de echipamente militare. Nu au fost raportate încălcări ale disciplinei în rândul forţelor de menţinere a păcii’ţ, a precizat acesta.

Ministerul rus al Apărării declarase joi că Ucraina „pregăteşte o provocare armată împotriva republicii moldoveneşti Transnistria, care va fi executată de unităţi ale Forţelor armate ale Ucrainei”. Ca pretext pentru invazie, este planificată organizarea unei presupuse ofensive a trupelor ruse de pe teritoriul Transnistriei. Pentru a face acest lucru, sabotorii ucraineni vor fi îmbrăcaţi în uniforme ale personalului militar al armatei ruse, susţinea instituţia de apărare de la Moscova.

Forţele ruse se află în Transnistria din 1992, în urma unui acord de încetare a focului în acelaşi an, semnat la Moscova de preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur, şi de fostul preşedinte rus Boris Elţîn, în prezenţa liderului separatiştilor, Igor Smirnov.

De partea cealaltă, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a dat asigurări că Ucraina nu şi-ar permite niciodată acţiuni pe teritoriul Republicii Moldova fără a consulta autorităţile de la Chişinău şi Uniunea Europeană, notează Ziarul Naţional din Chişinău vineri.

„Nu ascultaţi niciodată ceea ce spune Ministerul rus al Apărării. Ei folosesc permanent şi primitiv aceleaşi istorii despre pretinse provocări. Decizia de a rezolva problema transnistreană aparţine doar părţii moldoveneşti. De jure, partea moldovenească, dacă are nevoie de susţinerea Ucrainei, ar trebui să se adreseze preşedintelui Zelenski şi acesta, la rândul său, să ia deciziile respective. Repet, Ucraina nu va veni cu iniţiative fără consultări cu Moldova, România şi ţările Uniunii Europene. Ceea ce ţine de acţiuni provocatoare, unica ţară care poate face acest lucru în Moldova şi care cu siguranţă va întreprinde ceva în regiunea transnistreană este Federaţia Rusă”, a declarat Podoliak într-o intervenţie la postul Radio Moldova.