Chiţoiu: Acordul cu FMI nu este un handicap pentru România

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional /FMI/ nu este un handicap pentru România, a declarat luni, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Economica.net - lun, 04 nov. 2013, 19:47
Chiţoiu: Acordul cu FMI nu este un handicap pentru România

‘Aţi interpretat greşit declaraţiile preşedintelui Crin Antonescu (preşedintele PNL – n.r.). Dânsul a vrut să se refere la faptul că avem anumite constrângeri în a putea să stabilim un buget şi anumite măsuri de relaxare fiscală din cauza constrângerilor Fondului Monetar Internaţional /FMI/ sau Comisiei Europene’, a răspuns Chiţoiu întrebărilor presei.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică, la un eveniment organizat de tinerii liberali, că acordul cu Fondul Monetar Internaţional reprezintă un handicap pentru România.

‘Noi nu discutăm realist şi serios despre FMI, specificul său ca instituţie, realitatea sa şi relaţia cu noi aşa cum ar trebui să discutăm, simplu spus: mi-am rupt piciorul, am un picior debil, adică slab – că am văzut nişte speculaţii în ultima vreme că am spus eu despre România că este o ţară debilă; este, debil înseamnă slab. Din păcate este în acest moment o ţară mult mai slabă decât ar trebui să fie şi ar putea să fie şi mi-am pus o proteză. Asta este FMI. (…) Nu este un lucru bun că suntem sub acordul cu FMI. Faptul că suntem sub acord cu FMI înseamnă pentru România un handicap de care nu este de vină FMI, dar înseamnă pentru România că nu poate avea cu adevărat o politică economică şi bugetară’, a spus Antonescu, la evenimentul ‘România pentru mediul de afaceri’, organizat de tinerii liberali la Sinaia.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...