Chiţoiu: Am sesizat Parchetul pentru prejudicii de 6 mil. euro făcute de PDL la Oltchim
„Până în prezent, am depus sesizări la organele abilitate, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la ANAF, sesizări al căror obiect viza suspiciuni grave de corupţie şi prejudicii estimate deja la peste 6 milioane de euro, în condiţiile în care controlul nu a fost încă finalizat”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Chiţoiu îi răspunde astfel preşedintelui PDL, Vasile Blaga, care a declarat, marţi, că ARD îi cere premierului Victor Ponta „să se deplaseze din studiourile de televiziune la Combinatul Oltchim” şi să-l demită „pe aşa-zisul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu”.
Blaga a spus, într-o conferinţă de presă, că Guvernul Ponta „şi-a dovedit incompetenţa la Oltchim” şi că premierul „a minţit” atunci când a spus că are soluţie pentru acest combinat.
În replică, Daniel Chiţoiu susţine că liderii ARD spun astfel de lucruri „halucinante” din „disperare”.
„Am dezvăluit toate nenorocirile care au avut loc acolo în ultimii trei ani şi cred că toată România a înţeles ce s-a întamplat la Oltchim. ARD se află acum în situaţia în care «Hoţul strigă hoţii!», în încercarea de a ascunde sub preş mizeria facută la Oltchim. (…) Nu l-am auzit pe domnul Blaga sau pe vreun alt membru al PDL să-şi asume nici macar 1% din responsabilitate în ce priveste situaţia Oltchim”, afirmă Chiţoiu, în comunicat.
Încercarea Guvernului Ponta de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.
Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană. Chiţoiu afirma, în 2 noiembrie, că în săptămânile viitoare oltchim va funcţiona la 60% din capacitate.
Potrivit lui Chiţoiu, combinatul chimic va funcţiona „uşor-uşor” la 65% din capacitate, iar Guvernul a luat legatura cu cei de la Comisia Europeana în vederea obţinerii acordului pentru acordarea unui ajutor de salvgardare de 20 de milioane pentru Oltchim.
Blaga a mai spus, marţi, că „soluţia lui Ponta este fuga de Oltchim şi tăcerea”.
Chiţoiu adaugă, în comunicat, că face „tot ce este omeneşte posibil” pentru plata la zi a salariilor angajaţilor şi pentru deschiderea „treptată” a combinatului.
„În ce-l priveşte pe domnul Blaga vreau să-i transmit un singur lucru: am de coordonat un minister şi de îndreptat toate nenorocirile pe care le-am găsit aici când am venit, în 9 mai. Nu am nici timp şi nici nu intenţionez să răspund la fiecare atac demagogic lansat cu disperare de ARD”, a mai spus Chiţoiu, în comunicat.
Angajaţii Oltchim au început la sfârşitul lunii august mai multe proteste, după ce combinatul a fost oprit din funcţionare. Inclusiv luni şi marţi aproximativ 400 de salariaţi ai Oltchim au protestat, cerând să le fie plătite salariile restante pentru lunile septembrie şi octombrie şi ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile.