Chiţoiu anunţă CSAT că nu vor fi vândute active Hidroelectrica şi urmează denunţarea altor contracte
Informaţiile au fost transmise printr-un comunicat al Adminsitraţiei Prezidenţiale privind şedinţa de joi a CSAT, care a avut ca temă, printre alte, situaţia juridică şi economică a Hidroelectrica.
Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.
„S-a constatat că societatea era în stare de insolvenţă încă de la sfârşitul anului 2010, situaţie provocată, în principal, de contractele bilaterale de furnizare a energiei electrice care au avut drept consecinţă păgubirea societăţii în perioada 2006 – 31 mai 2012 cu suma de 4,5 miliarde de lei, aproximativ 1,2-1,3 miliarde de euro. Au fost prezentate măsuri întreprinse de noua conducere a Ministerului Economiei şi de Guvern pentru redresarea societăţii, în sensul creşterii eficienţei energetice şi economice în producerea de energie electrică”, se arată în comunicat.
Contractele directe de vânzare a energiei, la preţuri sub cele din piaţă, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018.
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunţat că vrea să găsească soluţii amiabile privind aceste contracte, prin discuţii cu beneficiarii acordurilor, menţionând însă că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.
Unul dintre contracte, cel al Euro-P.E.C. Galaţi, a fost denunţat la finele lunii iunie, din cauza datoriilor, de 37,8 milioane de lei. Contractul a provocat Hidroelectrica pierderi de 118,5 milioane lei.
„Se anticipează că, în cursul săptămânii 16-22 iulie 2012, vor fi denunţate contracte şi cu alte societăţi comerciale. În acest mod, se va putea intra în legalitate în privinţa procedeelor utilizate de Hidroelectrica pentru comercializarea energiei electrice pe piaţa concurenţială, prin OPCOM”, se mai arată în comunicatul citat.
Hidroelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei, iar autorităţile s-au angajat în relaţia cu FMI să vândă pe bursă 10% din acţiunile companiei.