Chiţoiu: Atribuţiile ANI, extinse. Inspectorii, salarizaţi la nivelul inspectorilor de concurenţă

Economica.net
30 01. 2013
chitoiu_36145600

Solicitat să comenteze creşterea salariilor inspectorilor ANI cu sume cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei, Chiţoiu a precizat: „Atribuţiile ANI, în baza unui memorandum prezentat azi în Guvern de către preşedintele ANRMAP, au fost extinse şi vor prelua şi atribuţiile de prevenire şi de stabilire a conflictului de interese în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene”.

„De asemenea, nivelul de salarizare a inspectorilor ANI s-a făcut pe model european la nivelul inspectorilor de concurenţă”, a adăugat Chiţoiu.

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să majoreze salariul brut al inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), cu sume cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei, conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX. Ordonanţa a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

„Agenţia Naţională de Integritate funcţionează în prezent cu un număr de doar 26 inspectori de integritate cu funcţii de execuţie, al căror salariu mediu net este de 2.567 lei, în condiţiile în care atribuţiile acestora sunt multiple. Numărul redus de inspectori şi lipsa de motivare salarială constituie elemente care pot afecta eficienţa acestei instituţii”, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern prevede astfel exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea funcţiilor de specialitate din cadrul ANI (director general, director, şef serviciu, inspector de integritate, pe toate cele 4 grade: superior, principal, asistent şi debutant), prin stabilirea unui salariu de bază brut lunar asimilat cu salariile inspectorilor de concurenţă şi funcţiilor de conducere din cadrul Consiliului Concurenţei.

În aceste condiţii, salariul brut lunar al unui inspector superior va creşte de la 5.601 lei la 8.285 lei, salariul unui inspector principal va fi majorat de la 4.375 lei la 7.555 lei, salariul unui inspector asistent va urca de la 2.976 lei la 6.825 lei, iar salariul acordat unui inspector debutant va creşte de la 1.924 lei la 3.902 lei.