Chiţoiu: Gerul năprasnic anunţat de Guvern, „o prostie” a departamentului de buget din Ministerul Finanţelor

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a declarat, marţi, că proiectul de ordonanţă de urgenţă în care se făcea referire la gerul năprasnic care ar fi urmat să pună stăpânire pe România în această iarnă a fost realizat de "departamentul de buget" şi că a fost scos de pe site pentru că "era o prostie scrisă acolo". Informaţia privind gerul teribil care ne aşteaptă a fost făcută publică luni, însă ulterior premierul Victor Ponta a declarat că nu are cunoştinţă despre o asemenea avertizare şi nici despre o ordonanţă de urgenţă legată de acest lucru.  
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 21:30
Chiţoiu: Gerul năprasnic anunţat de Guvern,
Proiectul de ordonanţă cuprindea transferul unor sume importante de bani către autorităţile locale în contextul în care iarna 2013-2014 va veni geruri cumplite peste România. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţpiu, spune însă că totul a fost „o prostie” a departamentului de buget, care a întocmit proiectul.

Ordonanţa a fost scoasă de pe site-ul Ministerului de Finanţe, iar Daniel Chiţoiu a explicat că „aia era o prostie” şi a precizat că în primă instanţă nu a ştiut de faptul că proiectul a fost postat pe site-ul instituţiei pe care o conduce.

Şi vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că formularea „ger arctic” folosită în nota de fundamentare a OUG a fost una „nefericită”, arătând că, în urma dezbaterilor privind această formulare, nu ştie dacă sumele se vor mai aloca.

Nu e vorba de ger năprasnic. Dar, aşa cum bine ştiţi, iarna nu-i ca vara şi în fiecare iarnă în România, aproape în toate colţurile ţării, e nevoie de încălzire, chit că e ger arctic, chit că e ger pur şi simplu„, a spus Dragnea.

„Din păcate în ultimii ani populaţia nu a avut suficiente venituri pentru a plăti facturi, drept pentru care agenţii economici care furnizează căldura în oraşe au acumulat datorii. Sigur că asta a generat o discuţie şi generează permanent o discuţie, în fiecare an se generează discuţia asta despre posbilitatea unui sprijin la anumite primării pentru a putea asigura căldura cetăţenilor”, a adăugat vicepremierul.

El a menţionat că OUG respectivă nu prevedea sume, ci instituia un mecanism prin care banii să ajungă la autorităţile locale. „În propunerea de act normativ se instituia un mecanism, nu se vorbea de o sumă, prin care, când e nevoie, când apar situaţii de genul acesta, banii să ajungă la autorităţile locale”, a spus vicepremierul.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu cunoaşte proiectul de OUG care anunţă în nota de fundamentare că vor fi „geruri anormale” în următoarea perioadă, el precizând că a întrebat la ANM şi „nu vine niciun ger deocamdată”.

Întrebat dacă a primit informaţii în Guvern privind prognoze meteo care se înrăutăţesc spre finalul anulului, fiind anunţat un ger cumplit, Ponta a răspuns: „Nu, şi sincer să fiu nu cred că chestiile astea…”.

Solicitat să spună care este sursa unei astfel de prognoze menţionată într-o notă de fundamentare a unei OUG prin care se dau mai mulţi bani la primari la finalul anului, Ponta a precizat că nu ştie şi nici nu cunoaşte proiectul de OUG.

„Nu ştiu. Nu cunosc proiectul. La mine ajung numai când sunt finalizate. De unde aveţi dumneavoastră acest proiect?”, a spus Ponta.

Prognoza meteorologică indică un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, se arată într-un document al Guvernului prin care este justificat un transfer de fonduri către primării pentru acoperirea costurilor generate de iarnă.

„Potrivit prognozei meteorologice, va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, ceea ce va determina creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada sezonului rece.

În aceste condiţii există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013″, se arată în nota de fundamentare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului.

Prin această ordonanţă, Guvernul va transfera autorităţilor locale bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata arieratelor, costuri urgente pentru funcţionarea în perioada de iarnă şi alte cheltuieli, inclusiv salarii.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...