Chiţoiu: Măsura privind ratele la bănci a fost iniţiată de Ministerul de Finanţe în discuţie cu BNR

Economica.net
05 02. 2014
chitoiu_36145600_81056000

Chiţoiu a fost întrebat după întrevederea cu reprezentanţii FMI de la Biroul preşedintelui Senatului dacă măsura privind reducerea ratelor la bănci este iniţiată de ministerul său.

„Este o măsură discutată între Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională pentru că ne trebuie o măsură de stimulare a consumului intern, ştim foarte bine că şi anul trecut cererea internă a fost la un nivel scăzut şi a trebuit să găsim o soluţie de stimulare a consumului intern. Mai mult decât atât, această măsură are şi rolul de a îmbunătăţi nivelul creditelor neperformante la bănci, la toate băncile, pentru că e mai bine să amâne o rată la credit decât să treacă creditul la credite neperformante şi să consituie provizioane, să-şi reducă profiturile”, a precizat Chiţoiu.

El a menţionat că efectul măsurii ar duce la un surplus de 4 miliarde de lei în economie.

Luni seară, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), premierul Ponta a confirmat informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.

Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români.