„În această săptămână, sperăm noi pe la mijlocul săptămânii sau pe joi, vineri, să plătim şi lichidarea pe luna august şi tot joi sau vineri să se reia activitatea parţial, cu electroliză, urmând ca de săptămâna viitoare să se reia activitatea la o capacitate de 60-65% la Oltchim pe platforma din Râmnicu-Vâlcea. În paralel avem discuţii tot spre sfârşitul săptămânii la nivelul Comisiei Europene legat de ajutorul de salvare. În funcţie de discuţiile de acolo, dacă sunt favorabile, putem să alocăm o sumă de bani pentru continuarea unui ciclu de producţie la nivelul unei întregi luni şi de asemenea avem discuţii cu marile bănci creditoare astfel încât şi acestea să asigure jumătate din capitalul de lucru pentru finanţarea activităţii Otchim. Noi sperăm ca până la sfârşitul lunii octombrie, prima jumătate a lunii noiembrie, activitatea la Oltchim să se desfăşoare la o capacitate de 65%”, a afirmat ministrul Chiţoiu.
Premierul Victor Ponta a declarat la rândul său, la Slatina, referitor la Oltchim, că este mulţumit de activitatea ministrului Chiţoiu şi a reafirmat că acesta va rămâne ministru şi după 9 decembrie dacă reuşeşte să rezolve problemele de la combinatul chimic din Vâlcea. „Am devenit specialist de nevoie alături de domnul ministru. Am preluat un pacient în stare foarte gravă, consultantul era angajat de către Guvernul Boc, operaţia, ca să vorbesc în termeni medicali, a fost amânată de către domnul MRU care a murit de frică să nu mai păţească ce a păţit la Cuprumin şi atunci a lăsat bolnavul Oltchim să intre în fază terminală, a trebuit să facem prima operaţie aşa cum a fost gândită de ceilalţi şi în timp ce ne-am apucat de operaţie a intrat cineva peste noi şi a început să ne stingă lumina, să ne ia instrumentele, să alerge prin sală”, a spus primul ministru.
Victor Ponta a adăugat, răspunzând unei întrebări, că nu s-a aşteptat ca la Oltchim lucrurile să evolueze în modul în care au avut loc. „Nu m-am aşteptat la evoluţia asta. Şi mai spun încă odată: În absolut orice ţară, inclusiv în România, dacă dumneavoastră, jurnalist, eu, deputat sau oricine altcineva, vă duceţi la o bancă, cu documente false, sau vă duceţi la o licitaţie publică şi depuneţi o ofertă falsă, în aceeaşi seară dormiţi la poliţie. Mai puţin situaţia în care, fiind aliatul PDL şi marea speranţă de reformă a României – România Dreaptă cu Dan Diaconescu – mai puţin în această situaţie. Nu, nu m-am aşteptat. M-am aşteptat ca cei 20 de procurori care au stat vreo lună aici la Slatina, vizitând frumuseţile judeţului şi transformând judeţul într-o destinaţie turistică a DNA, din cei 20, unul singur dacă binevoia să se ocupe de ce s-a întâmplat la Oltchim, nu se mai întâmpla a doua oară. Aşa, uitaţi-vă: domnul Dan Diaconescu e cu PDL-ul, domnul Sima, cum îl cheamă, e prin insule reci, toată lumea în România care excrochează şi care dă ţepe stă bine-mersi. Orice om care falsifică documente bancare, da, clar, acesta e răspunsul (ar sta la închisoare, n.r.). Şi atunci n-ar mai veni nimeni la licitaţii publice cu documente false. Aici este protecţia politică şi influenţa asupra organelor de cercetare penală a influenţei politice”, a mai afirmat primul ministru.