Christine Lagarde avertizează băncile asupra riscurilor asociate fondurilor care investesc în active nelichide
Deschizând a şaptea conferinţă anuală a Comitetului european pentru risc sistemic (CERS), Lagarde a avertizat că: „ar putea reveni canalele de contagiune”.
De asemenea, şeful BCE susţine că băncile europene ar putea suferi pierderi semnificative dacă sunt nevoite să vândă obligaţiunile pe care le deţin, pentru a obţine numerar.
„Titlurile de valoare cu venit fix deţinute de către băncile din UE ar putea fi vândute în pierdere”, a apreciat Lagarde, care este preşedintele Comitetului european pentru risc sistemic.
În urmă cu un an, CERS avertiza că „o deteriorare a economiei ar putea afecta calitatea activelor şi profitabilitatea instituţiilor de creditare”. Până acum, băncile din UE au beneficiat de pe urma majorării dobânzilor, ajungând la cea mai ridicată profitabilitate din ultimul deceniu. Creditele neperformante sunt la un nivel scăzut, rata angajării fiind stabilă. Mai mult, declară Lagarde, „pieţele imobiliare rezidenţiale, o expunere cheie a băncilor, au încetinit până acum într-un mod ordonat”.
Dar şefa BCE consideră că băncile trebuie să prevină ca aceste riscuri să se materializeze pe termen mediu.
Creşterea dobânzilor a majorat profitabilitatea băncilor, dar la un moment dat se vor resimţi efectele negative, în urma sporirii costurilor de finanţare şi a scăderii semnificative a creditării. În plus, scăderea activităţii economice şi costurile mai ridicate cu rambursarea datoriilor vor afecta companiile şi gospodăriile vulnerabile, ceea ce ar putea majora creditele neperformante, avertizează preşedintele BCE.