Christine Lagarde, FMI: Criptomonedele „agită” sistemele financiare
Christine Lagarde a subliniat, într-un interviu pentru CNBC, faptul că schimbarea modelelor de afaceri ale băncilor comerciale este o dovadă că inovațiile precum criptomonedele au un impact clar asupra instituţii din sectorul financiar.
Șefa FMI a avertizat că astfel de schimbări ale industriei financiare trebuie însoțite de reglementări.
„Nu dorim inovații care să scuture sistemul atât de mult încât să pierdem stabilitatea necesară”, a spus ea.
Start-up-urile, precum și companiile tech mari, se uită din ce în ce mai mult sectorul bancar. Facebook se pare că își dezvoltă propria criptomonedă, iar Apple a lansat propria carte de credit în parteneriat cu Goldman Sachs luna trecută.
Băncile au răspuns cu propriile încercări de a adopta noi tehnologii. JPMorgan testează un token digital denumit „JPM Coin” care ar rezolva instantaneu plățile între clienți, iar Goldman Sachs își extinde serviciul de retail digital bank numit Marcus.
Lagarde a declarat că companiile de tehnologie care intră „în forță” în spațiul bancar trebuie să fie reglementate.
„Acestea vor trebui să fie trase la răspundere pentru ca a putea fi pe deplin de încredere”, a spus ea.
Citeşte şi: Şeful FMI cere giganţilor IT să plătească mai multe taxe
Multe monede digitale, cum ar fi bitcoin, sunt „descentralizate”, adică nu sunt controlate de o autoritate centrală.
În luna noiembrie 2018, oficialul FMI a declarat că băncile centrale din întreaga lume ar trebui să ia în considerare emiterea unei monede digitale întrucât tranzacţiile digitale ar deveni astfel mai sigure.
„Cred că ar trebui să luăm în considerare posibilitatea emiterii unei monede digitale. Statul ar putea avea rolul de a furniza bani economiei digitale. Avantajele sunt clare. Plăţile se realizează imediat, în siguranţă, sunt ieftine şi potenţial semi-anonime, iar băncile centrale îşi vor asigura o prezenţă importantă în sectorul plăţilor”, a afirmat, miercuri, Christine Lagarde, la o conferinţă desfăşurată Singapore.
Băncile centrale din Canada, China, Suedia şi Uruguay iau „serios în considerare” propunerile privind emiterea unei monede digitale, a adăugat oficialul FMI.
„Cu cât numărul persoanelor care beneficiază de moneda digitală este mai mare, cu atât serviciul este mai ieftin şi mai util. Totuşi, situaţia monedei digitale ar trebui investigată cu seriozitate, cu atenţie şi cu creativitate”, susţine Lagarde.
Criptomoneda este o monedă digitală, virtuală şi poate fi utilizată ca mijloc de plată. Folosirea prefixului ‘cripto’ arată că acest mijloc de plată utilizează criptografia, ceea ce face aproape imposibilă falsificarea acesteia. Prin folosirea tehnologiilor descentralizate, se permite utilizatorilor efectuarea unor plăţi sigure şi anonimizate. Utilizatorul nu mai este obligat să se identifice ca în cazul utilizării serviciilor bancare. Moneda virtuală rulează pe un registru public numit blockchain.