Christine Lagarde se așteaptă la o scădere de 15% în acest an a economiei europene
Întrebată despre declaraţiile făcute de Lagarde la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană destinată relansării economiei, sursa a spus că şeful BCE a prezentat „o perspectivă sumbră: un declin între 5% şi 15%”. De asemenea, Christine Lagarde i-a avertizat pe liderii UE în legătură cu riscul de a face prea puţin şi prea târziu pentru a proteja economia de efectele pandemiei. În plus, şeful BCE le-a cerut oficialilor să înfiinţeze rapid un fond de relansare solid şi flexibil, pentru ca toate guvernele UE să poată răspunde provocărilor fiscale ale redresării, au adăugat sursele.
Toată lumea este de părere că planul de relansare ar trebui să fie unul de mai multe sute de miliarde de euro, însă suntem departe de un acord cu privire la volumul exact, a apreciat un înalt responsabil european.
De asemenea, când vine vorba de problema spinoasă a finanţării acestui fond de relansare, au fost prezentate mai multe opţiuni, însă deocamdată niciuna nu se bucură de unanimitate.
Autorităţile de la Roma, Madrid sau Paris pledează pentru datorii comune, în diferite forme, o idee care în mod frecvent a fost rezumată prin termenul „coronabonduri”. Interesul acestor state din sudul Europei în ceea ce priveşte punerea la comun a datoriilor este de a beneficia de dobânzile mai mici la care se împrumută statele din nord.
Se pune de asemenea întrebarea cu privire la legăturile între fondul de relansare şi bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, care în principiu ar urma să fie adoptat până la sfârşitul anului. Această opţiune linişteşte statele din nord pentru că furnizează un cadru legal dar în acceaşi timp riscă să genereze alte întrebări la fel de complicate, precum prioritatea pe care o vor avea cheltuielile de investiţii după criză în raport cu cheltuielile tradiţionale, precum cele pentru Politica Agricolă Comună (PAC).
Săptămâna trecută, Christine Lagarde a reiterat că „gardienii euro” vor analiza toate opţiunile şi toate eventualităţile pentru a susţine economia în faţa acestui şoc.
„Consiliul guvernatorilor BCE este pregătit să majoreze mărimea programului său de achiziţii de active şi să-i ajusteze compoziţia, atât de mult cât va fi necesar şi pentru cât de mult timp va fi nevoie”, a spus preşedintele BCE.
Luna aceasta, Fondul Monetar Internaţional a prognozat că Produsul Intern Brut al zonei euro va înregistra o contracţie de 7,5% în acest an din cauza crizei coronavirusului, adică o contracţie dublă faţă de cea înregistrată de economia mondială. FMI se aşteaptă la o revenire în 2021, dar a avertizat că aceasta depinde foarte mult de cât va dura criza coronavirusului şi cum va afecta activitatea economică.