CIA a plătit bani preşedinţiei afgane
„Da, CNS a primit bani de la CIA în ultimii zece ani. Sumele nu erau foarte importante”, a declarat pentru presă preşedintele Karzai, aflat în Finlanda, unde efectuează o vizită, potrivit unei declaraţii date publicităţii de biroul său, la Kabul.
„Aceşti bani au fost folosiţi pentru diferite lucruri, şi anume efectuarea unor operaţiuni, ajutorarea răniţilor şi bolnavilor, închirierea de case, între altele (…). Această susţinere a fost foarte utilă, iar noi le mulţumim (americanilor) pentru ea”, a adăugat şeful statului.
The New York Times a scris în ediţia de luni că CIA a livrat în secret, în valize sau rucsacuri, zeci de milioane de dolari, în numerar, preşedinţiei afgane.
Plătiţi în schimbul asigurării unei influenţe în Afganistan, o ţară „curtată” de Iran, aceşti bani ar fi contribuit la amplificarea corupţiei în Afganistan, potrivit unor foşti şi actuali oficiali citaţi de cotidianul newyorkez.