Cifra de afaceri a companiei Farmec a crescut cu 10% în 2018. Produsele sunt comercializate în peste 30 de state

Economica.net
27 02. 2019
img_20150504_184315_17220700

Potrivit companiei, creşterea businessului a fost susţinută de vânzările din cadrul reţelei magazinelor de brand, în creştere cu 40,35%, precum şi de vânzările din magazinul online, care au raportat un avans cu 19,14%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, strategia de expansiune pe piaţa externă a producătorului clujean, precum un nou parteneriat în China, iniţiat în 2018, a contribuit la evoluţia cifrei de afaceri, înregistrându-se o majorare a vânzărilor la export cu 48,85% faţă de 2017.

„Continuând ritmul de creştere din ultimii ani, ne propunem o creştere a cifrei de afaceri cu peste 15% pentru 2019, prin consolidarea şi dezvoltarea continuă a brandurilor existente, lansarea de noi produse şi extinderea magazinelor de brand, care în momentul de faţă au ajuns la 26. De asemenea, un pas important în planurile pentru 2019 îl reprezintă proiectul de francizare pe plan local şi internaţional, care va începe în primul semestru al acestui an”, a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.

La nivel global, produsele Farmec sunt comercializate în peste 30 de state, iar în Europa compania este prezentă cu 7 magazine.