Cifra de afaceri a Grupului Teraplast a scăzut cu 5% în primele nouă luni, la 294,6 milioane lei

Economica.net
28 10. 2017
headquarters_600x300_62801000

De asemenea, indicatorul EBITDA (câştigul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare) s-a situat la valoarea de 32,9 milioane lei în primele nouă luni, cu 30% mai mic în comparaţie cu 47,2 milioane lei înregistraţi în aceeaşi perioadă din 2016, arată datele raportate de companie.

”Primele nouă luni ale lui 2017 au marcat un punct de referinţă în dezvoltarea grupului odată cu achiziţia producătorului de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Cumpărată anul acesta în iunie cu 4,3 milioane euro şi inaugurată în luna octombrie, aceasta este prima fabrica din străinătate deschisă după 1990 şi aflată integral în proprietatea unei firme româneşti”, informează un comunciat al Teraplast.

TeraSteel Serbia va deservi ţări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar şi pieţe secundare precum Ungaria, sudul României şi nordul Greciei.

Capacitatea de producţie a noii fabrici din Leskovac se ridică la peste 2,2 milioane de mp pe an, beneficiind de aceleaşi utilaje moderne, ca şi în cazul fabricii Terasteel Bistriţa.

În 2018, fabrica Terasteel din Serbia îşi propune să vândă produse în valoare de peste 28 de milioane de euro.

Tot în 2017, grupul a încheiat acordul pentru achiziţionarea pachetului de 60% din compania Depaco, al doilea jucător de pe piaţa de ţiglă metalică, prin brandul Wetterbest.

Seria de achiziţii a continuat cu preluarea Politub, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa ţevilor de apă şi gaz, care a intrat integral în portofoliul Teraplast începând cu luna octombrie.

Cele trei achiziţii au condus la aprobarea unei majorări a planului de investiţii pentru acest an al grupului, cu peste 14%, de la 84 milioane de lei, la 96 milioane de lei, în septembrie anul curent.

“Preluarea companiilor Depaco, Politub şi intrarea grupului în Serbia prin cumpărarea fabricii din Leskovac se înscriu într-un demers mai larg de extindere şi diversificare a activităţii noastre”, spune Mirela Pop, director general Teraplast.

 O contribuţie pozitivă la evoluţia veniturilor consolidate a grupului Teraplast a avut-o TeraSteel, care în perioada ianuarie-septembrie a raportat o cifră de afaceri de 113,7 milioane lei, în creştere cu 27% faţă de venitul obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Afacerile Depaco au crescut la rândul lor în perioada ianuarie-septembrie indicând o consolidare a activităţilor în perioada analizată.

”Creşterea businesss-ului Depaco în primele nouă luni ale lui 2017 cu peste 45% faţă de aceeaşi perioadă din 2016 este rezultatul implementării unei strategii prin care am venit în întâmpinarea creşterii consumului din segmentul rezidenţial”, spune Valeriu Irimescu, director general Depaco.

Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei.

Grupul Teraplast include societatea Teraplast (producător de ţevi, granule şi profile din PVC), filialele TeraSteel Bistrita şi Terasteel Serbia (producători de panouri sandwich şi structuri metalice zincate), Teraglass (producător de ferestre şi uşi din PVC), Teraplast Logistic (coordonează activităţile logistice ale grupului), Teraplast Ungaria (distribuitor), Politub (producător de ţevi din polietilenă), precum şi societatea controlată în comun Depaco (producător de ţiglă metalică).

În perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie, dar şi în extinderea portofoliului de produse.

Începând din iulie 2008 cea mai mare companie din grup, Teraplast, este listată la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.