Cifra de afaceri din comerţ îşi accentuează în iulie ritmul de scădere faţă de anul trecut, la 0,7%
Comparativ cu luna iunie 2013, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a atât ca serie brută cu 10,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,1%.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2013, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 2,1%, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,6%), vânzărilor de produse nealimentare (+4,0%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,9%).
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut ca serie brută cu 1,0%, dar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scǎzut cu 0,7%.
Comparativ cu iulie 2012, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o creştere cu 1,0% datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+4,2%). Scǎderi s-au înregistrat la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-1,1%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-1,0%).
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2013, comparativ cu luna iulie 2012 a înregistrat o scǎdere cu 0,7% datorită scǎderii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-4,6%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-1,5%). Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 1,4%.
În primele şapte luni cumulat, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scǎzut atǎt ca serie brută faţă de perioada ianuarie – iulie 2012, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,7%, respectiv cu 0,3%.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, înîn primele şapte luni a înregistrat o scǎdere cu 0,7% datorită scǎderii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-5,5%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,1%). Creşteri s-au înregistrat la vânzările de produse nealimentare (+1,9%).
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în acest interval, a înregistrat o scǎdere cu 0,3%, datoritǎ scǎderii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-5,1%). Creşteri au înregistrat vânzările de produse nealimentare (+2,4%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,2%).