Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 5,5% în primele trei luni – date INS
Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2022, comparativ cu perioada 1 ianuarie -31 martie 2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,5%, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+9,8%), vânzărilor de produse nealimentare (+7,0%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,7%), scrie Agerpres.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie -31 martie 2022, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 8%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+9%), vânzările de produse nealimentare (+7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,4%).
Potrivit INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 13,3%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+15,3%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+14,3%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,4%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu în luna martie 2022, comparativ cu luna precedentă, cu 0,4%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,4%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,7%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 7,2%.
De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2022, comparativ cu luna martie 2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,5%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,8%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,4%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2022, comparativ cu luna martie 2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,5%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,2%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,7%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,1%).