Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 8,7%, în primele zece luni, stimulată de vânzările de produse nealimentare, alimente şi carburanţi – date INS

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o creştere de 8,7%, ca serie brută, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - J, 05 dec. 2024, 09:45
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 8,7%, în primele zece luni, stimulată de vânzările de produse nealimentare, alimente şi carburanţi - date INS

Potrivit sursei citate, raportat la intervalul de referinţă, au fost consemnate majorări ale vânzărilor de produse nealimentare (+14,8%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,6%).

De asemenea, ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut, pe ansamblu, cu 8%, datorită vânzărilor de produse nealimentare (+13,9%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,8%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,3%).

Datele oficiale relevă, totodată, că, în octombrie 2024 vs octombrie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie brută, a înregistrat o creştere cu 11,1%, pe fondul vânzărilor de produse nealimentare (+19,4%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,8%) şi a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,9%).

Ca serie ajutată, în aceeaşi perioadă, cifra de afaceri din acelaşi tip de comerţ a crescut cu 10,6%, datorită rezultatelor înregistrate de vânzările de produse nealimentare (+18,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,2%) şi de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,2%).

Conform INS, în luna octombrie a acestui an faţă de septembrie 2024, afacerile din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) au crescut atât ca serie brută (+2,3%), cât şi care serie ajustată (+0,9%).

Te-ar mai putea interesa și
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Atunci când decideți să cumpărați online un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai mulți factori de care să-i luați în considerare. Pe lângă specificațiile producătorului,......
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a admis, astăzi, că există un risc major ca România să intre în recesiune, ...
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a solicitat într-o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 36 de instituții subordonate ...
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, cheltuieli deductibile limitate, noi amenzi penale. Dispare și plafonul pentru plăți cu cardul
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, aztăzi, mai multe schimbări importante pentru toate firmele din România. ...