Cifra de afaceri în comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 9,9%, în iunie

Economica.net
10 08. 2015
masini_cars321_ro_10866000_26116600

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii iunie din acest an, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a înregistrat pe total o creștere cu 9,9% față de luna iunie 2014, scrie Agerpres.

Din punct de vedere al volumului afacerilor, ca serie brută, la jumătatea acestui an, comparativ cu luna iunie, anul anterior, s-a consemnat o creștere cu 9,9%, determinată de rezultatele pozitive din comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+21,4%), comerțul cu autovehicule (+14,2%), activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor (+14,2%) și din comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+2,6%).

Datele INS arată, de asemenea, că, în primele șase luni ale anului, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 7,8%, față de primul semestru din 2014, datorită comerțului cu autovehicule (+16,7%), întreținerii și reparării autovehiculelor (+7,9%) și comerțului cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerii și reparării motocicletelor (+7,9%). Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat la activitățile provenite din comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (cu 2,9%).

Tot la nivel semestrial, în intervalul ianuarie — iunie 2015, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 8,4%.

În privința volumului cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, ca serie brută în luna iunie 2015, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat o creștere cu 4,1%, ca urmare a activităților din comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+5,2%), comerțul cu autovehicule (+3,8%), activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+2,7%) și la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+1,7%).

Totodată, cifra de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a consemnat o scădere de cu 3,9%, în iunie 2015 raportat la mai 2015.