Cifra de şcolarizare a universităţilor, în funcţie de numărul studenţilor înmatriculaţi

Economica.net
14 06. 2013
studenti_sie_90233100

„În acest an, pentru prima dată, cifra de şcolarizare va fi alocată în funcţie de numărul studenţilor care au fost înmatriculaţi în anul academic trecut. Trebuie să adaptăm oferta forţei de muncă la universităţi”, a spus Costoiu.

Ministrul a precizat că, în comparaţie cu anul trecut, cifra de şcolarizare pentru 2013-2014 va fi aproximativ aceeaşi, doar că va fi redistribuită între universităţi în funcţie de numărul de studenţi înmatriculaţi anul trecut.

„Vom finanţa prioritar acele universităţi care aduc performanţă, realocarea locurilor fiind făcută astfel încât să nu mai existe o rată a părăsirii învăţământului”, a explicat Costoiu. 

Guvernul a aprobat, la jumătatea lunii mai, cifrele de şcolarizare pentru anul educaţional 2013-2014.

Granturile de studii pentru învăţământul superior sunt: 62.400 pentru ciclul universitar de licenţă anul I, 35.600 pentru ciclul universitar de masterat, 4.000 pentru ciclurile universitare de rezidenţiat şi 3.000 pentru ciclul universitar de doctorat, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.

Pentru cetăţenii străini, au fost alocate, cu finanţare totală sau parţială din bugetul Ministerului Educaţiei, 4.550 de locuri în învăţământul superior.