Cifrele pe care trebuie să le știe aproape 8 milioane de români. Valoarea reală a conturilor lor de pensii e mult sub cea anunțată
„După ajustarea la nivelul inflaţiei, fondurile de pensii administrate privat au obţinut, în medie, 2.04% (calculat în €, cumulat 132%) iar fondurile facultative -1% (calculat în €, cumulat -14%). Trebuie totuși menționat că aceste rezultate nete pozitive au fost influențate favorabil de faptul că, în momentul crizei financiare din 2008, fondurile de pensii din România erau la început, astfel încât corecțiile majore ale piețelor le-au afectat într-o foarte mică măsură.”
Nominal, randamentul mediu anual anunțat de administratorii de fonduri de pensii a fost de aprosape 5,4%, calculat pe toată perioada de aproape 15 ani care a curs de la lansarea sistemului. Altfel spus, câștigul real obținut anual de administratorii de fonduri penru participanții la sistem reprezintă mai puțin de jumătate din câștigul nominal sau, și mai simplu, puterea de cumpărare a banilor strânși în fondurile private a crescut cu mai puțin de jumătate față de nivelul relevat de cifrele utilizate în general pentru a evidenția performanța sistemului.
Aceasta este principala concluzie a studiului „Long term and pension savings – The real return”, realizat de Better Finance, Federația Europeană a Investitorilor și Utilizator de Servicii Financiare. Cercetarea prezintă caracteristicile sistemelor de pensii din întreaga Europă.
Randamentul mediu anual real de doar 2,04%, calculat prin scăderea inflației, este un indicator mult mai precis pentru valoarea sumelor acumulate în fondurile de pensii și devine din ce în ce mai important, în contextul în care Europa și economia lumii traversează cea mai dificilă perioadă din ultimele cel puțin două decenii, din punct de vedere al inflației. România nu face deloc excepție. Guvernatorul Mugur Isărescu a anunțat recent că BNR a revizuit prognoza de inflație pentru 2022 la 16,3%, față de sub 10% cât era anterior, transmițând un mesaj clar în sensul în care creșterea prețurilor depășește deja orice estimări anterioare și va continua să se inflameze și în prima parte a lui 2023, cel puțin.
Cum stă sistemul din România față de cel din alte țări europene și cât de mari au fost scăderile de după izbucnirea războiului din Ucraina: Bine pe ultimul deceniu, dar din ce în ce mai prost pe perioade mai scurte, fapt ce sugerează o deteriorare importantă a performanței în timp
Studiul citat mai arată că performanța obținută de sistemul de pensii private din România, singurul cu caracter obligatoriu pentru toți contribuabilii angajați, este una medie spre înaltă per ansamblul ultimilor zece, dar scăzută pe perioade mai scurte, ceea ce arată că performanța reală a sistemului s-a deteriorat constant de la lansare până în prezent. În anul 2022 vorbim deja despre pierderi nominale semnificative, însă acest an este, totuși, excepțional, iar pierderile ar putea fi recuperate în timp. Conform sursei citate, pe perioada de 10 ani dintre 2012 și 2021, sistemul din România a adus un plus mediu anual de aproape 3%, fapt care îl plasează deasupra mediei europene. Pe perioada de șapte ani dintre 2015 și 2021, însă, randamentul real a fost de 1,23%, sub medie și mult sub țările cu cele mai bune performanțe, care au obținut și aproape 4%. Între 2019 și 2021, randamentul mai crește doar marginal și ajunge la 1,64%, la jumătate față de media europeană, pentru ca în 2021, să se ajungă la un randament real negativ de -2,58%, România fiind singura țară pentru care Better Finance a avut date unde a existat o pierdere reală.