Cîmpeanu anunţă reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, după doi ani de pauză.

30 12. 2021
sorin_cimpeanu__87656789_83107200

„După o perioadă de întrerupere de doi ani a tuturor olimpiadelor şi concursurilor şcolare internaţionale, am semnat, în această seară (joi – n.r.), Ordinul de ministru prin care aceste olimpiade şi concursuri şcolare pot fi reluate. Este vorba de un număr de 76 de olimpiade şi concursuri internaţionale, la care se adaugă 34 de olimpiade şi concursuri naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei”, a anunţat, joi seară, ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a precizat că, alături de concursurile „clasice” de matematică, fizică, chimie, au fost introduse anul acesta olimpiade de robotică, creativitate şi inovare, a căror organizare va fi susţinută inclusiv financiar de către Ministerul Educaţiei.

Astfel de concursuri vor putea fi organizate inclusiv online, „dacă situaţia o va impune”, a mai spus Cîmpeanu.