Cîmpeanu susţine că au fost consultaţi toţi experţii pentru elaborarea legilor educaţiei

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, referindu-se la proiectele de lege ale educaţiei, că timp de cinci ani şi jumătate au fost consultaţi în cadrul proiectului "România Educată" toţi experţii în educaţie.
AGERPRES - lun, 29 aug. 2022, 11:52
Cîmpeanu susţine că au fost consultaţi toţi experţii pentru elaborarea legilor educaţiei

„Anul trecut am avut criză sanitară, nu era un moment propice, apoi am intrat în Sărbătorile de iarnă, nu erau potrivite aceste zile pentru dezbatere. Apoi am avut în februarie criza din Ucraina, apoi Sărbătorile Pascale, apoi am avut începere şi pregătire examene naţionale. Niciodată nu este un moment potrivit. Repet, este o dezbatere care va continua. (…) Vreme de cinci ani şi jumătate în „România Educată” eu ştiu că au fost consultaţi toţi experţii în educaţie. Mai mult decât atât, pe parcursul acestor dezbateri, care nu au fost nicidecum controlate, în care ne-am consultat cu organizaţii nonguvernamentale, nu cred că pot fi controlate. Nici asociaţiile studenţeşti, nici asociaţiile elevilor. Nu pot fi controlaţi nici reprezentanţii mediului economic. (…) Cinci ani şi jumătate au fost consultaţi toţi specialiştii în Ştiinţele educaţiei. Apoi în luna iulie 2021 am avut Raportul final „România Educată”. Proiectul legilor educaţiei se bazează pe raportul final „România Educată” care a beneficiat de consultarea acestor specialişti”, a afirmat ministrul, la Digi 24, scrie Agerpres.

Declaraţia ministrului Educaţiei vine în contextul unei petiţii în care i se cere preşedintelui Klaus Iohannis demiterea „de urgenţă” a ministrului Sorin Cîmpeanu, precum şi retragerea proiectelor legislative propuse de Ministerul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că demiterea unui ministru „este un obiectiv al oricărui” partid din opoziţie. El a spus că nu este un ministru „arogant” şi că explică „cu perseverenţă şi cu argumente orice lucru de interes” în domeniul educaţiei.

„În momentul de faţă centralizăm multe mii de amendamente. Au fost propuneri foarte bune rezultate pe parcursul celor 43 de zile de dezbatere, pe parcursul celor 75 de întâlniri în cadrul acestor dezbateri. Astăzi voi anunţa un stadiu intermediar ar preluării acestor propuneri, multe dintre ele constructive, care fac din proiectele legii educaţiei care au fost lansate în dezbatere”, a arătat ministrul.

Acesta a spus că petiţiile reprezintă „un drept cetăţenesc” care „trebuie respectat” şi care trebuie „să îşi urmeze cursul. „Petiţiile sunt un drept cetăţenesc, trebuie respectat, trebuie să îşi urmeze cursul. Noi ne ocupăm cu reforma în educaţie, centralizăm toate propunerile pe care le apreciem ca fiind în sensul îmbunătăţirii proiectului de lege şi le vom avansa Parlamentului, care la rândul lui va lansa o dezbatere. Parlamentul este cel care adoptă legile, nu Ministerul Educaţiei”, a explicat Cîmpeanu.

El a afirmat că marţi dimineaţă va avea loc o întâlnire cu prefecţii şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene pentru a vedea stadiul pregătirii şcolilor, întâlnire la care va participa şi premierul Nicolae Ciucă.

Semnatarii petiţiei afirmă că proiectele de legi ale educaţiei „sunt lipsite de viziune şi de coerenţă” şi „se îndepărtează deliberat” de spiritul programului prezidenţial „România educată”.

„Proiectele de lege au fost elaborate fără consultarea experţilor în educaţie din marile universităţi româneşti. Consultările în jurul lor au fost realizate premeditat în perioada vacanţei şi a concediilor legale de odihnă ale profesorilor, cercetătorilor şi elevilor, afectând în acest fel drepturile sociale stabilite prin lege ale acestor categorii sociale. Durata consultărilor a fost dispreţuitor de scurtă pentru a permite un veritabil dialog social şi profesional în jurul unor proiecte care riscă să afecteze viaţa întregii societăţi pe o durată foarte îndelungată. Consultările s-au făcut în medii controlate, politizate, cu parteneri agreaţi de ministru, din care au fost excluse opiniile critice la adresa proiectelor”, se arată în petiţie.

Semnatarii susţin că proiectele de lege, „care sunt o colecţie nesfârşită de măsuri administrative, conţin numeroase prevederi haotice care, puse în aplicare, vor crea blocaje în sistemul şcolar, forţând astfel încă din prima clipă adoptarea de amendamente la aceste legi”.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...