Cîmpeanu vrea ca elevii din clasele terminale aflate în scenariul roşu să revină la cursuri cu efective complete

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seara, că a solicitat să fie analizată posibilitatea ca elevii din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a, aflate în scenariul roşu să revină cu efective complete la cursuri după vacanţa de Paşte.
AGERPRES - vin, 23 apr. 2021, 08:58
Cîmpeanu vrea ca elevii din clasele terminale aflate în scenariul roşu să revină la cursuri cu efective complete

Întrebat într-o emisiune la postul Digi24 cum va avea loc revenirea copiilor la şcoală după vacanţa de Paşte, ministrul Educaţiei a menţionat că cel puţin după scenariile cunoscute – verde, galben, roşu.

„În verde, toţii elevii cu prezenţă fizică, în galben şi roşu, învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, grădiniţele şi clasele terminale. Am solicitat astăzi să fie analizată posibilitatea de eliminare a condiţiei care vizează înjumătăţirea efectivelor în clasele terminale în scenariul roşu. Am explicat că nu are niciun fel de logică atâta vreme cât în aceaşi şcoală, pe acelaşi palier, două clase identice, cei de clasa a IV-a pot veni cu prezenţă fizică efectiv complet, şi e foarte bine, cei de clasa a VIII-a care au de susţinut, atenţie – examenul naţional începe în luna iunie, evaluarea naţională, trebuie să vină doar jumătate”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a adăugat că a mai cerut joi, urmând să înainteze oficial această solicitare vineri, ca şcolile speciale să fie deschise integral cu prezenţă fizică începând cu data de 5 mai, la revenirea din vacanţă, respectiv 10 mai pentru elevii din clasele terminale.

„Sunt peste 27.000 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale, sunt elevi care în cea mai mare parte au nevoie de cabinete de stimulare polisenzorială, de cabinete de stimulare psihomotrică, de cabinete de logopedie, au nevoie de kinetoterapie. Dacă cineva îşi imaginează că aceşti peste 27.000 de elevi pot primi aceste elemente în online sau acasă se înşală amarnic. Fiecare zi pierdută pentru aceşti copii înseamnă o aprofundare a riscului de eşec total în educaţie”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a mai spus că săptămâna viitoare va fi făcută „o analiză, o fotografie de moment” din perspectiva ratei de infectare, pentru a se vedea dacă se va putea permite „prezenţă fizică mai mult decât în scenariile care sunt deja anunţate”.

Te-ar mai putea interesa și
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul pentru alegerile prezidenţiale, pentru ca acestea să poată fi......
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în ...
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în ...