Cinci abatoare din Prahova şi Braşov pot să sacrifice cai. Din Prahova s-a trimis carne în Bulgaria

Trei abatoare din Prahova sunt autorizate să sacrifice cai, însă în 2012 şi 2013 doar unul a sacrificat cabaline, vânzând carnea către firme din România şi Bulgaria, în timp ce în Braşov există două astfel de abatoare, unde în ultimele zile au fost făcute verificări fără a fi descoperite nereguli.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 17:35
Cinci abatoare din Prahova şi Braşov pot să sacrifice cai. Din Prahova s-a trimis carne în Bulgaria

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în judeţ funcţionează trei abatoare acreditate pentru sacrificarea cailor, însă în 2012 şi 2013 doar unul dintre acestea a sacrificat cai.

Potrivit datelor furnizate de şeful DSVSA Prahova, în anul 2012 acest abator a sacrificat 559 de cai, fiind obţinută o cantitate de 174,71 de tone de carne. Din această cantitate, 30,2 tone au fost exportate către două firme din Bulgaria, 122,75 tone au fost trimise către o firmă din Braşov, iar restul a ajuns la două grădini zoologice din România.

În acest an, acelaşi abator a sacrificat 26 de cai, obţinând 4,36 tone de carne. Din această cantitate 1,15 tone au ajuns la două grădini zoologice din Ploieşti şi Braşov, iar restul cărnii a fost exportat în Bulgaria.

Mihai Terecoasă a precizat că toate aceste cantităţi de carne au fost exportate sau trimise către beneficiarii din ţară cu certificat sanitar-veterinar.

În judeţul Braşov există două abatoare autorizate prntru sacrificarea cailor, a declarat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Protecţia Alimentelor Braşov, Dorin Enache, precizând că acestea au toate avizele în regulă.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Dorin Enache a spus că cele două abatoare au fost verificate, începând de sâmbătă şi până luni, şi că nu s-a constatat nicio încălcare a legislaţiei.

„S-au făcut toate controalele începând de sâmbătă şi până astăzi (luni – n.r.). Rezultatul este foarte clar: nu s-a constatat niciun fel de încălcare a normelor sanitar-veterinare europene şi indigene legat de sacrificarea cailor, etichetarea sau exportul cărnii. Nu există niciun fel de suspiciune asupra acestora”, a spus şeful DSVSA Braşov.

El a refuzat să menţioneze ţările în care aceste abatoare au exportat carne de cal: „Se fac exporturi în mai multe ţări din spaţiul comunitar. O grămadă de ţări mai apropiate şi mai îndepărate”.

Cantităţi importante de carne de cal – până la 100 la sută – au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese de compania franceză Comigel. Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România.

Descoperirea cărnii de cal în lasagna marca Findus a provocat un scandal în Marea Britanie. Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus a afirmat, sâmbătă, că intenţionează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal. La rândul său, grupul agroalimentar Findus s-a declarat „înşelat” şi a anunţat că va depune plângere luni. Ulterior, grupul agroalimentar Findus a acuzat furnizorul de carne pentru lasagna, compania franceză Spanghero, că a livrat carne de cal românească cu menţiunea „vită”.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, luni, că din România nu a fost exportată carne de cal greşit etichetată, autorităţile verificând cele două abatoare menţionate de firma franceză, dar suspiciunile nu s-au confirmat.

Constantin a spus că autorităţile franceze „s-au referit” la două abatoare din România. Unul dintre ele se află în Braşov (CarmOlimp, controlat de familia secretarului de stat din Ministerul Agriculturii Valentin Şoneriu) şi altul în Botoşani.

„Aceste abatoare au fost indicate de compania franceză ca fiind suspecte, compania franceză fiind aflată în centrul unui scandal internaţional, fără a exista probe sau indicii că falsul s-ar fi produs pe teritoriul României”, a adăugat ministrul.

El a spus că nu există vreun indiciu care să confirme că etichetarea greşită ar fi avut loc în România.

„De când pleacă din gospodăria cetăţeanului şi până când este sigilată, marfa trece prin cel puţin patru controale sanitar-veterinare. Transportul iese din ţară sigilat şi nu va fi desigilat decât când intră în unitatea de procesare. Una dintre societăţi a exportat doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greşită era practic imposibilă. Cea de-a doua exportă şi carne de cal, şi de vită, şi are o
tradiţie de şapte ani în domeniu, fără să fi existat vreodată suspiciuni cu privire la modul în care îşi desfăşoară activitatea. Verificările la această societate nu confirmă etichetarea greşită”, a arătat ministrul Agriculturii.

El a precizat că din România nu a fost exportată carne tocată.

„Nu se confirmă niciuna dintre suspiciunile vehiculate în presă. Din punctul nostru de vedere, al autorităţilor române, până la apariţia nor elemente noi, considerăm chestiunea încheiată”, a adăugat Constantin.

CarmOlimp a transmis luni că acţiunile din Franţa reprezintă un atac fără precedent asupra industriei româneşti de profil.

„În tot decursul anului 2012 grupul Carmolimp nu a livrat la export carne de vită, motiv pentru care carnea de cal nu ar fi avut cum să fie greşit etichetată. De asemenea, reprezentanţii Carmolimp consideră cel puţin ruşinoasă încercarea Spanghero şi Comigel de a da vina pe producătorii români. Dacă a plecat din România carne de cal, aceasta nu putea fi etichetată decât ca şi carne de cal. Dacă procesatorul francez a confundat carnea, atunci cu siguranţă era prima zi din viaţa sa când procesa carne”, se arată într-un comunicat al CarmOlimp.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ministrul Agriculturii şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, „din Franţa, Luxemburg sau altă parte”, să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca „suspectul de serviciu”.

 

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...