Cinci informații speciale despre pământul visat de Donald Trump. De ce este Groenlanda altfel?

Donald Trump insistă asupra alipirii Groenlandei la Statele Unite ale Americii (SUA), în ceea ce pare un proiect mai amplu de aducere a tot ceea ce înseamnă "blocul american" sub dominația exclusivă a Statelor Unite, un proiect altfel început în urmă cu 200 de ani, odată cu lansarea "doctrinei Monroe". Astăzi, însă, nu doar situația Canadei sau a țărilor din America Centrală și de Sud este alta, ci și cea a Groenlandei, legată ombilical de Danemarca.
Ion Dobreanu - J, 23 ian. 2025, 22:01
Cinci informații speciale despre pământul visat de Donald Trump. De ce este Groenlanda altfel?

Groenlanda este aproape imposibil de dezlipit de Danemarca pe cale amiabilă fără distrugerea unui întreg ecosistem social și economic construit în ani. Este principala concluzie care poate fi trasă dintr-o analiză publicată de agenția de rating Coface. Conform sursei citate, există cel puțin cinci elemente care particularizează astăzi Groenlanda, majoritatea indicând dependența acestui teritoriu de Danemarca. Iată-le:

  • Țara este dependentă de sprijinul guvernului danez sub forma „bloktilskud”, un grant în bloc, care reprezintă aproximativ jumătate din veniturile guvernamentale;
  • 50% dintre exporturile sale merg către Danemarca și 60% dintre importuri vin din Danemarca;
  • În 2017, aproape 80% dintre cetățeni și politicieni au spus că ar spune nu independenței dacă aceasta ar duce la o deteriorare a calității vieții lor;
  • Odată cu creșterea mai rapidă a temperaturii la Polul Nord, este de așteptat să se dezvolte noi rute comerciale care ar reduce semnificativ timpul de călătorie între Asia de Est și Europa cu aproape o treime;
  • Groenlanda are 25 din cele 34 de minerale critice enumerate de Comisia Europeană. Cu toate acestea, având în vedere clima aspră și vremea rece, multe cercetări inițiale au constatat că exploatarea majorității resurselor ar fi prea scumpă

Groenlanda: o economie dependentă de pescuit și de sprijinul danez

Groenlanda este o economie mică, cu o populație de doar 60.000 de oameni. Este un teritoriu autonom al Regatului Danemarcei (împreună cu Danemarca și Insulele Feroe). Are o „stăpânire autohtonă”, controlând majoritatea problemelor interne, în timp ce Danemarca încă deține controlul asupra afacerilor externe, cum ar fi apărarea, împreună cu politica monetară și aspecte privind cetățenia – toți oamenii din Groenlanda sunt cetățeni danezi și se bucură de aceleași drepturi ca cetățenii din Danemarca. Economia țării este centrată în principal pe industria pescuitului și pe un sector turistic în creștere, dar și pe activitate minieră (cu două mine active). Sectorul public reprezintă aproximativ jumătate din forța de muncă internă. Țara este, de asemenea, dependentă de sprijinul guvernului danez sub forma „bloktilskud”, un grant în bloc, care reprezintă aproximativ jumătate din veniturile guvernamentale. 50% dintre exporturile sale merg către Danemarca și 60% dintre importuri vin din Danemarca.

Alegerile din aprilie 2025: independența în centrul dezbaterilor

Groenlanda va avea alegeri până în aprilie 2025, care se vor concentra cu siguranță pe viitorul Groenlandei și pe o potențială independență. Acest lucru a fost subliniat de actualul prim-ministru, Múte B. Egede, din partidul Inuit Ataqatigiit – un partid socialist cu care țintește independența țării. În discursul său de Anul Nou, primul-ministru a spus că viitorul mandat va înființa o comisie care va defini un referendum legitim, ce întrebare ar trebui pusă și cât de lungă ar trebui să fie campania. Acest lucru vine pe fondul înființării unei alte comisii privind o constituție groenlandeză, care a fost prezentată în aprilie 2023 parlamentului regional și care va fi adoptată odată ce țara va obține independența. Practic, odată ce comisia de referendum va decide cum urmează să se desfășoare un referendum, acesta poate fi inițiat. Dacă rezultatul referendumului va fi un da pentru independență, atunci parlamentul danez ar trebui să fie de acord mai ales având în vedere că doar două partide minore au declarat că s-ar opune acesteia.

Noțiunea de independență este populară în Groenlanda. În 2016[1], 64% dintre rezidenți au considerat acest subiect „destul de important”. Cu toate acestea, întrebarea cu privire la cronologie este mai complicată. În 2017[2], aproape 80% dintre cetățeni și politicieni au spus că ar spune nu independenței dacă aceasta ar duce la o deteriorare a calității vieții lor, ceea ce este o posibilitate dacă independența ar presupune o încetare a grantului bloc danez. În plus, alte întrebări legate de problemele de politică monetară și alte considerații practice (forța de muncă, instituții de învățământ superior etc.) nu sunt încă rezolvate. Întrucât comisia trebuie să-și închidă lucrările, este puțin probabil un referendum pe termen scurt (2 ani) existând și un dezacord cu privire la momentul în care ar trebui să fie desfășurat. Majoritatea partidelor evită să anunțe o dată pentru un referendum, inclusiv Naleraq partidul pro-independență.

Ce urmărește Trump?

Groenlanda este un teritoriu important la nivel global, atât China cât și SUA arătând interes față de această zonă în ceea ce privește potențiale investiții în activități miniere și infrastructură. „Groenlanda este deosebit de importantă din perspectivă americană la trei niveluri: apărare, comerț și minerale de importanță strategică”, a declarat Jonathan Steenberg, economist la Coface pentru Europa de Nord.

Apărare: Groenlanda face parte geografic din continentul nord-american și se situează la doar 2.000 km de nordul Maine și la aceeași distanță de Rusia continentală. SUA au deja o prezență militară în Groenlanda, Baza Spațială Pituffik (folosită în prezent în principal pentru acțiuni de avertizare și supraveghere), care se află acolo încă din anii 1940.

Comerț: Odată cu creșterea mai rapidă a temperaturii la Polul Nord, este de așteptat să se dezvolte noi rute comerciale care ar reduce semnificativ timpul de călătorie între Asia de Est și Europa cu aproape o treime. Semnificația geopolitică a Groenlandei este în creștere, deoarece ar avea un cuvânt de spus în privința modului în care sunt utilizate apele sale și, prin urmare, asupra comerțului global.

Minerale rare și resurse naturale: în prezent, Groenlanda are o activitate minieră limitată – cu două mine concentrate pe pământuri rare și aur – dar există numeroase activități de explorare și licențe eliberate, având în vedere resurse naturale bogate, cum ar fi metale și minerale rare. Groenlanda are 25 din cele 34 de minerale critice enumerate de Comisia Europeană. Cu toate acestea, având în vedere clima aspră și vremea rece, multe cercetări inițiale au constatat că exploatarea majorității resurselor potențiale ar fi prea scumpă. Totuși, având în vedere orientarea către reziliență și evitarea unei dependențe excesive de anumite țări, pe lângă creșterea temperaturilor, perspectiva exploatării miniere în Groenlanda pare mai bună. Aceste perspective sunt, însă, limitate de politica internă. Groenlanda a introdus o legislație în 2021 care a inclus interdicția eliberării de noi licențe pentru explorarea petrolului și gazelor, precum și o legislație care interzicea explorarea și exploatarea uraniului.

Un potențial vot pentru independență în următorul deceniu ridică întrebări fundamentale cu privire la viitorul Groenlandei. Având în vedere dimensiunea limitată a populației, cel mai probabil țara va fi dependentă de o țară mai mare. Asta s-a putea traduce fie într-un acord de asociere liberă cu Danemarca, fie în acorduri cu alte țări, precum SUA sau China.

Sursa foto 2: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spun Trump, Rusia, ţările arabe şi Ayatollahul Ali Khamenei
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spun Trump, Rusia, ţările arabe şi Ayatollahul ...
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...