Cinci ţări au retras de pe piaţă maşinile VW echipate cu softul care permitea manipularea testelor

Economica.net
29 09. 2015
vw_16640700

Spania, Elveţia, Italia, Olanda şi Belgia au retras de pe piaţă maşinile VW cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie, în timp ce procurorii din Suedia iau în considerare deschiderea unei investigaţii legate de un potenţial caz de corupţie. Pentru vehiculele deja vândute, VW urmează să-i informeze curând pe clienţi cum vor fi reparate vehiculele.

‘Cota lor de piaţă va scădea o perioadă, poate până la unu – doi ani’, a avertizat analistul Richard Gane, de la Vendigital Ltd.

Marţi, compania germană a anunţat că intenţionează să repare până la 11 milioane de vehicule echipate cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie, costurile fiind estimate de analişti la peste 6,5 miliarde de dolari. Vor fi cinci milioane de maşini ale brandului VW, 2,1 milioane maşini Audi, 1,2 milioane de maşini Skoda şi 1,8 milioane de vehicule comerciale uşoare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Germania a confirmat marţi că investigatorii germani discută cu Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) în privinţa manipulării testelor de emisie la Volkswagen.

De asemenea, Matthias Mueller, noul director general al Volkswagen, a anunţat marţi că în viitor marca VW va deveni ‘la fel de independentă’ ca şi Audi şi Porsche, diviziile de lux care sunt cei mai mari contributori la rezultatele grupului, potrivit textului discursului din care Reuters a obţinut o copie. ‘Pentru mine, noua structură a grupului este primul pas şi totodată baza pentru modernizarea Volkswagen’, a spus Mueller.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparţin Volkswagen.