Cinci ţări din Spaţiul Schengen cer flexibilizarea regulilor privind restabilirea controalelor la frontierele interne

Franţa, Germania şi alte trei ţări membre ale Spaţiului Schengen cer reguli mai flexibile în ce priveşte restabilirea controalelor la frontierele interne ale zonei de liberă circulaţie, atunci când aceste controale sunt justificate de ameninţări ce ţin de securitate, informează un document intrat marţi în posesia AFP.
Economica.net - mar, 12 sept. 2017, 17:09
Cinci ţări din Spaţiul Schengen cer flexibilizarea regulilor privind restabilirea controalelor la frontierele interne

Aceste ţări, între care se mai numără Austria, Danemarca şi Norvegia, estimează că actualele reguli sunt prea rigide în faţa ascensiunii ameninţării teroriste, în special pentru că limitează la şase luni perioada de reintroducere a controalelor în caz de ‘ameninţare gravă’.

‘Această restricţie nu este adaptată nevoilor într-un context de ameninţare teroristă pe termen lung’, estimează ţările, potrivit textului comun pe care urmează să-l prezinte joi la Bruxelles, în timpul unei reuniuni a miniştrilor de interne din statele membre ale UE.

‘Îi cerem Comisiei Europene să supună la vot un proiect de lege în vederea amendării dispoziţiilor articolului 25’ din codul Schengen, care fixează condiţiile pentru restabilirea temporară a controalelor frontaliere atunci când există ‘o ameninţare gravă’ la adresa securităţii, scriu cele cinci ţări.

Ele doresc de asemenea ca perioadă maximă de reintroducere a controalelor la frontierele interne, limitată în prezent la şase luni (şi la doi ani în caz excepţional), să fie crescută la doi ani (şi la patru ani în caz excepţional).

În prezent, în Spaţiul Schengen doar Franţa a reintrodus controalele la frontierele sale, invocând ameninţarea teroristă.

Restabilite în urma atentatelor de la Paris din noiembrie 2015, aceste controale au fost ulterior prelungite de mai multe ori, pe fondul atentatelor din Franţa. În prezent, data lor limită este fixată pentru 31 octombrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...