Cinci ţări din zona euro beneficiază de un plan de ajutor internaţional
CIPRU
După o primă tentativă ratată la 16 martie, zona euro şi FMI au ajuns luni dimineaţă la un acord cu privire la un plan de ajutor pentru Cipru în valoare de 10 miliarde de euro.
În schimb, Ciprul se angajează mai ales să-şi reducă sectorul bancar, închizând a doua bancă a ţării, Laiki, şi restructurând-o pe prima, Bank of Cyprus. Depozitele mai mici de 100.000 de euro nu sunt afectate.
Printre măsuri figurează, de asemenea, o creştere a impozitelor pe societăţi, de la 10%, la 12,5% şi privatizări.
GRECIA
Ajutorul furnizat pentru a evita intrarea ţării în faliment atinge în total 380 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi, sume injectate direct şi ştergerea de datorii.
Două planuri au fost însoţite de un program draconic de ajustare bugetară, sub controlul creditorilor internaţionali.
Primul, în mai 2010, a constat în împrumuturi de 110 miliarde de euro, iar al doilea, finalizat în februarie 2012, în împrumuturi în valoare de 165 de miliarde de euro. La aceasta s-a adăugat o ştergere de datorii de către creditorii privaţi, de circa 107 miliarde de euro.
O tranşă de 2,8 miliarde, în cadrul celui de-al doilea plan de ajutor, ar urma să fie vărsată Greciei până la sfârşitul lunii martie. Troica şi guvernul de la Atena şi-au întrerupt însă negocierile privind măsurile ce trebuie să însoţească eliberarea acestei tranşe, mai ales în legătură cu nivelul TVA-ului şi desfiinţarea unor posturi de funcţionari. Discuţiile ar urma să se reia la începutul lunii aprilie.
IRLANDA
Este a doua ţară, după Grecia, care a încheiat un plan de ajutor cu UE şi FMI, în noiembrie 2010. Deficitul public atinsese 32% din PIB, naufragiu ce a urmat bulei imobiliare din 2008 care a devastat sectorul bancar al ţării.
Ajutorul internaţional de 85 de miliarde de euro a fost însoţit de condiţii draconice, pe care Irlanda le-a respectat.
PORTUGALIA
Această ţară a încheiat cu UE şi FMI un plan de austeritate şi de reforme în mai 2011 în scopul de a-şi asana finanţele publice şi de a-şi relansa economia, în schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro.
Portugalia speră să revină repede pe pieţele de capital.
Economia însă s-a prăbuşit: PIB-ul a scăzut anul trecut cu 3,2%, ceea ce reprezintă cea mai gravă recesiune din 1975 şi până acum.
Portugalia a obţinut de la creditorii săi un an în plus pentru a-şi reduce deficitul public, pe care va trebui să-l readucă sub pragul de 3% din PIB abia în 2015.
SPANIA
Spania a obţinut în iunie 2012 o linie de credit de 100 de miliarde de euro din partea zonei euro pentru sectorul său bancar.
Acest ajutor s-a ridicat în final la 41,4 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor aflate în dificultate şi crearea unei ‘bănci de rebuturi’ (‘bad bank’), SAREB.
Madridul a reuşit să scape de un plan de ajutor global pentru economia sa, însă trebuie să facă faţă unui semnificativ derapaj al finanţelor sale publice: potrivit ultimelor previziuni ale Comisiei europene, ţara ar urma să înregistreze un deficit public de 6,7% în 2013 şi de 7,2% în 2014.