Cinci universităţi din România, în topurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior, în 2014
Universitatea timişoreană se află în aceste topuri alături de partenerii săi din Consorţiul Universitaria: Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, ‘Babeş Bolyai’ din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, scrie Agerpres.
‘Cercul restrâns în care Universitatea de Vest din Timişoara se regăseşte subliniază statutul acesteia de principal pol de educaţie, cultură şi cunoaştere. Putem spune, de asemenea, că ne aflăm în parteneriat la cel mai înalt nivel în România, iar concurenţa se duce pe plan internaţional. Rezultatele care stau la baza realizării clasificărilor sunt în folosul întregii comunităţi academice, a studenţilor, a cadrelor didactice şi a mediului socio-economic’, a declarat luni prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.
În principal, în evaluarea universităţilor, toate aceste topuri ţin cont de factori precum cercetarea ştiinţifică şi rezultatele acesteia (articole cotate ISI, citări etc.), calitatea actului educaţional, prezenţa în viaţa comunităţii şi imaginea angajatorilor asupra absolvenţilor.
QS World University Rankings este realizat, pe lângă cele menţionate mai sus, în baza raportului între numărul de studenţi şi corpul didactic, a numărului cadrelor didactice internaţionale şi studenţilor internaţionali.
Compania care a realizat clasamentul se numără printre liderii de pe piaţa globală a serviciilor educaţionale.
URAP reprezintă un clasament a 2.000 de instituţii de învăţământ superior şi se realizează pe baza performanţelor academice determinate de calitatea şi cantitatea publicaţiilor ştiinţifice. Ranking Web of Universities se bazează pe un indicator compozit care ia în considerare atât volumul conţinutului web, precum şi vizibilitatea şi impactul acestor publicaţii web în funcţie de numărul de citări primite.
4 ICU este un director educaţional internaţional care include 11.160 de colegii şi universităţi din 200 de ţări, clasate în funcţie de popularitatea pe web.
U-Multirank este exerciţiul pilot al Uniunii Europene de evaluare a învăţământului superior.
‘UVT este singura universitate din Timişoara care şi-a asumat acest exerciţiu de transparenţă şi deschidere spre o evaluare internaţională specifică învăţământului superior. U-Multirank a inclus peste 850 de universităţi participante (dintre care 62% din Europa), din 74 de ţări şi a colectat informaţii specifice de la peste 60.000 de studenţi’, adaugă Marilen Pirtea.
De asemenea, s-au luat în calcul, printre altele, criteriul cercetării ştiinţifice şi implicarea universităţilor în mediul economic