Cine a accesat, anul trecut, cei mai mulți bani europeni pentru agricultură – Top 5

21 02. 2023
Money growing in soil
Money growing in soil, business success concept
Grupul german BanatAgro GMBH&Co (Banat Farming) care a intrat pe plan local în 2005 prin achiziția de terenuri arabile în Caraș Severin și Timiș, dezvoltând ulterior afaceri în sectorul creșterii porcilor, va investi peste 5,4 milioane de euro pentru creșterea capacității de producție din ferma sa Ferkel Zucht din Oravița. Compania are în plan să extindă ferma de reproducție existentă cu 1.000 de locuri, până la 1.490 de locuri pentru scroafe și capacitatea de cazare pentru tineret (creștere de la 7 la 30 kg) cu 4.042 de locuri, până la 12.122 de locuri, prin construirea unei noi hale.
Pentru aceasta, producătorul a primit 1,5 milioane de euro fonduri europene  prin măsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”. Aceasta este cea mai mare investiție finanțată cu fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, din punct de vedere al cuantumului fondurilor alocate, gestionate la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în cursul anului 2022.
Perioada de implementare a proiectului este estimată la 18 luni.
Investiții de 3,75 de milioane de euro la Sibiu 
A doua cea mai mai mare investiție gestionată de AFIR anul trecut, în valoare de 3,75 de milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro bani din fonduri UE prin măsura 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor pomicole” va fi implementată de producătorul autohton de ingrediente pentru industria alimentară Expertarom Ingredients SRL.
Un business de  129,6 milioane de lei în 2021, controlat, potrivit termene.ro de familia Cioca (Adrian și Gabriela) din Sibiu, Expertarom vrea să construiască cu bani europeni o hală industrială cu rol de depozitare și un corp de clădire administrativ și să-și extindă capacitatea de producție printr-o linie aseptică cu o capacitate de până la 2.000 kg/h de produse semifinite din fructe, cu sau fără bucăți de fruct, sterilizate și ambalate aseptic în minitanks.
De la cultivarea cerealelor la producția de ouă

Casa Batraneasca SRL, o afacere cu vechime de 11 ani în domeniul cultivării cerealelor și rulaje de 3 milioane de lei în 2021, deținută, conform termene.ro de către Bădescu Ion din Olt, a accesat fonduri europene, măsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” pentru a-și extinde activitatea în zona creșterii păsărilor. Antreprenorul vrea să dezvolte în comuna Strejești, Olt, două adăposturi destinate creșterii găinilor ouătoare și spațiile aferente. Potrivit memoriului depus, valoarea totală a proiectului este de 5,7 milioane de lei fără TVA, astfel că valoarea totală a contractului de finanțare ajunge, din datele AFIR la 3 milioane de euro, din care valoarea fondurilor acordate se cifrează la 1,5 milioane de euro.

Investiție de 12,6 milioane de lei pentru procesarea semințelor de floarea-soarelui, la Corabia

A patra cea mai mare investiție din fonduri europene adresate zonei agricole va fi făcută, pe parcursul a trei ani, de Cooperativa Obârșia Celei-Oltul Cooperativă Agricolă din Olt. Este vorba despre un proiect de 2,1 milioane de euro, (12,6 milioane de lei, conform Cooperativei), din care valoarea fondurilor acordate de AFIR e de 1,4 milioane de euro, prin care membrii cooperativei își propun să înființeze în Corabia capacități de depozitare a plantelor proteaginoase ce vor deservi propria linie de presare și filtrare a semințelor de floarea-soarelui și rapiță  prevăzută prin același proiect. Linia de procesare va avea o capacitate de 1 tonă pe oră, iar depozitarea se va face în patru silozuri.

Nu în ultimul rând, a cincea investiție finanțată din bani europeni prin AFIR, anul trecut, aparține tot unei cooperative agricole – Grup Top Agro care primește 1,49 de milioane de euro, din 2,1 milioane de euro cât este valoarea totală a contractului de finanțare, pentru achiziția de utilaje.