Cine a câştigat din portare
De la lansarea portabilităţii în România ( 21 octombrie 2008) şi până în prezent, numărul de portări a depăşit cifra de 800.000, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Proporţia între numerele fixe şi cele mobile portate se menţine relativ aceeaşi, 68% din totalul numerelor portate, peste 550.000, fiind numere de telefonie mobilă. Până la data de 31 iulie 2012 s-au portat 813.582 numere de telefon, dintre care 553.154 numere de telefonie mobilă şi 260.428 numere de telefonie fixă.
Cel mai mare câştigător a fost Vodafone, care, potrivit propriilor date, de la startul portabilităţii şi până la 31 iulie anul curent, a primit în reţea 186.793 de numere de telefonie mobilă. „Vodafone este operatorul preferat de către utilizatorii de telefonie mobilă din România care îşi portează numărul în altă reţea. Ne bucurăm că utilizatorii aleg reţeaua noastră, iar acest lucru ne motivează să ne continuăm eforturile pentru a oferi clienţilor noştri cea mai bună experienţă de pe piaţă”, a spus Iñaki Berroeta, CEO Vodafone Romania.
Prin serviciul de portabilitate a numerelor, utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă îşi pot păstra numărul de telefon în momentul în care aceştia decid să îşi schimbe furnizorul.