Cine a câştigat Premiul Nobel pentru Economie în 2024

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, unui trio format din profesorii Daron Acemoglu, Simon Jonhson şi James Robinson pentru "studiile lor cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea", a anunţat luni Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 14 oct. 2024, 13:51
Cine a câştigat Premiul Nobel pentru Economie în 2024

Toţi cei trei cercetători lucrează în SUA. Economistul american de origine turcă Daron Acemoglu este profesor la renumitul Massachusetts Institute of Technology, la fel ca şi britanico-americanul Simon Johnson, iar James A. Robinson, la rândul său un britanico-american, este profesor de economie la Universitatea din Chicago, scrie Agerpres.

„Reducerea diferenţelor mari de venituri între ţări este una din cele mai mari provocări ale timpului nostru. Laureaţii au demonstrat importanţa instituţiilor sociale în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Jakob Svensson, preşedintele Comitetului Nobel pentru Economie.

„Societăţile cu un stat de drept slab şi instituţii care exploatează populaţia nu generează creştere sau schimbare în mai bine”, au adăugat organizatorii ceremoniei pe site-ul oficial nobelprize.org.

Printre precedenţii câştigători ai Premiului Nobel pentru Economie se numără Milton Friedman, John Nash şi fostul preşedinte al Rezervei Federale americane, Ben Bernanke. În 2023, Claudia Goldin, profesoară la Harvard, a primit Premiul Nobel pentru Economie „pentru progresele în înţelegerea rezultatelor participării femeilor pe piaţa muncii”. Este a treia femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie şi prima femeie care a fost onorată cu premiul pentru contribuţia sa individuală, şi nu în colaborare.

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.

Valoarea premiului este de 11 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel se desfăşoară în fiecare an la Stockholm pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Negociatorii ruşi la discuţiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o......
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației Trump – sursă Reuters
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației ...
Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferenţa politică străină s-a întâlnit săptămâna ...
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat sâmbătă frustrarea faţă de ''dezbaterile'' pe marginea "cifrelor" ...
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după ...