Cine a venit în locul lui Drăgoi la Fondul Proprietatea

Cei patru membri ai Comitetului Reprezentantilor acţionarilor Fondului Proprietatea, rămaşi după demisia actualului ministru de Finanţe, Bogdan Drăgoi, l-au desemnat ca membru interimar pe un reprezentant al fondului de investiţii de risc City of London Investment Management (CLIM). CLIM este unul dintre acţionarii importanţi ai Fondului Proprietatea, deţinând peste 7% din acţiunile acestuia. Cine este Julian Healy, reprezentantul acestuia
Adrian N. Ionescu - joi, 16 feb. 2012, 10:16

Julian Healy a lucrat pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în perioada 2006 – 2009. Anterior, a deţinut diferite posturi (inclusiv de conducere) la coloşi financiari precum JP Morgan Management (Jersey) Limited, JP Morgan Fleming Investment Management Limited, Fleming Investment Management Limited, Morgan Grenfell & Co. Limited, precum şi Ernst & Young.

În prezent, Julian Healy este membru independent neexecutiv în consiliile de administraţie ale unor companii, precum şi membru al Institutului de Contabili Autorizaţi din Anglia şi Tara Galilor.

Mr. Healy este Master British Council în cadrul Universităţii Charles (Praga) şi licenţiat în limbi moderne la Universitatea din Cambridge, Downing College (cu Onoruri Clasa I), potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti de adminitratorul Fondului Proprietatea (FP), Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala Bucuresti.

Ceilalţi patru membri ai Comitetului Reprezentanţilor FP sunt Sorin Mîndruţescu, şeful Oracle România, ales preşedinte al Comitetului şi Cristian Buşu, fost consilier al lui Emil Boc şi fost director economic al Fondului, Doru-Petru Dudaş, director general în Ministerului de Finanţe, şi Simion Dorin Rusu, consilier personal al fostului ministrului al economiei Adriean Videanu.

În fapt, Statul nu mai deţine la FP decât 2% din capitalul subscris al Fondului, mai precis acţiuni a căror contravaloarea nu a vărsat-o încă. De aceea, Georgia Palade van Dusen şi fratele său Philipe Palade, moştenitorii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, care au circa 65 din acţiunile FP, ca şi alţi mari acţionari ai Fondului Proprietatea, au cerut administratorului Franklin Templeton să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor pentru schimbarea Consiliului Reprezentanţilor acţionarilor, ca urmare a modificării structurii acestora.

Listarea acum 13 luni a Fondului la BVB a atras investitori instituţionali importanţi, care şi-au mărit deţinerile în Fondul Proprietatea de la 10% la sfârşitul lui 2010 la peste 43% din capitalul social vărsat, la sfârşitul lui 2011. Acest procentaj reprezintă noi investiţii de portofoliu în România de peste 500 milioane de euro, potrivit raportului Franklin Templeton.

Cei mai mari acţionari ai FP sunt fondurile de investiţii aparţinând Grupului Elliott Associates, cu peste 13% din acţiuni.

City of London Investment Management este o companie britanică, destinată investiţiilor pe pieţele emergente şi mai ales în fonduri de investiţii închise (adică nu mutuale, care nu emit şi nici nu-şi răscumpără continuu titluri).

Comitetului Reprezentanţilor este forul suprem al Fondului Proprietatea, menit să supravegheze administratorul fondului, şi chiar să recomande încetarea contractului cu acesta, daca măsura ar fi în avantajul acţionarilor, să convoace AGA, să aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli, să monitorizeze investiţiile şi tranzactiile majore din portofoliu şi să verifice atingerea ţintelor de randament.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...