Ce are TVA de 9% și ce de 19% dintre produsele cu conținut ridicat de zahăr. Excepțiile

Cota de TVA aplicabilă unor produse alimentare care conțin zahăr a crescut de la 9% la 19%. Există trei excepții. În ce condiții și când se aplică TVA de 9% sau 19% pentru produse din aceeași categorie, ne răspunde Georgiana Iancu, lider al departamentului Taxe indirecte, EY România. În condițiile în care Eugenia are TVA de 9% pentru că denumirea ei conține biscuiți cu cremă, iar cozonacul italian Panettone are 19% pentru că nu are denumirea cozonac în titulatură, cât de echitabile pot fi regulile impuse de legislativ, inclusiv din perspectiva legislației de TVA existente?
Gabriela Ţinteanu - D, 14 ian. 2024, 08:22
Ce are TVA de 9% și ce de 19% dintre produsele cu conținut ridicat de zahăr. Excepțiile

Începând cu 1 ianuarie 2024, cota de TVA aplicabilă pentru produse alimentare ce conţin zahăr adăugat, care au o proporţie de zahăr mai mare de 10g/100g de produs, a crescut de la 9% la 19%. Cu toate acestea, legislaţia exceptează de la această regulă o serie de produse, şi anume cozonacul, biscuiţii şi laptele praf pentru copii. Totuși, avem niveluri diferite de TVA pentru produse alimentare similare care fac parte din aceeași categorie.

Întrebată de Economica.net despre felul în care retailerii vor face deosebirea între categoriile de biscuiți (cu cremă, fără cremă, prăjiți, copți) sau tipurile de cozonaci și de lapte praf existente pe piață, Georgiana Iancu, Partener și lider al departamentului Taxe indirecte, EY România ne-a răspuns:

”Recent autorităţile au adus o serie de clarificări cu privire la regulile aplicabile pentru a stabili care sunt alimentele exceptate de la taxarea suplimentară. Mai concret, se aplică în continuare TVA 9% pentru:

– cozonacul care este vândut sub această denumire şi care se încadrează la un anumit cod tarifar

– biscuiţii care sunt vânduţi sub această denumire şi care se încadrează la un anumit cod tarifar

– laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică, respectiv formulele de lapte praf de început, de continuare și de creștere, care se încadrează la anumite coduri tarifare”.

Ca urmare, pentru determinarea cotei de TVA trebuie avută în vedere, pe lângă codul tarifar al produsului, şi denumirea sub care este vândut acest produs”,  arată Georgiana Iancu.

Drept care, pentru produsele care sunt vândute sub denumirea expresă a produselor exceptate, se beneficieză de 9% TVA. Pentru alte produse, din aceeași categorie, nevândute sub marca expresă ca exceptată de la lege, se aplică TVA de 19%.

În baza acestor reguli, o parte dintre necunoscutele operatorilor economici au fost clarificate. ”Spre exemplu, putem concluziona că pentru o eugenie se aplică în continuare TVA 9%, cât timp aceasta este vândută ca „biscuit cu cremă” şi se încadrează în codurile tarifare prevăzute în legislaţie”.

Cu toate acestea, produse din aceeași categorie de produse alimentare vor fi impozitate diferit: unele cu TVA de 9%, altele cu TVA de 19%. ”Totuși, nu putem să nu observăm că prin aceste reguli se creează o serie de discrepanţe între regimul de impozitare al unor alimente similare – spre exemplu, în timp ce cozonacul „tradiţional” se va impozita cu TVA în cota de 9%, un cozonac italian (panettone) va face obiectul cotei de TVA de 19% (el nefiind vândut sub denumirea de cozonac). Aşadar, ne putem pune problema echitabilităţii și justeţii regulilor impuse, atât din perspectiva legislaţiei de TVA, cât şi prin prisma scopului avut în vedere la adoptarea schimbărilor legislative”, concluzionează reprezentanta EY.

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...